Actualitate
FOTO: Hotel „de cinci stele” sub cerul liber, la zeci de metri înălțime. Au dormit o noapte întreagă, suspendați în hamace, pe un pod din Alba Iulia

S-a urcat pe turnul de la Zlatna, a trecut peste Cetatea Alba Carolina, iar acum a venit momentul să se folosească și de podul de la Partoș. Flaviu Cernescu alături de un alt prieten, acrobat la rândul său, s-au „cazat”, luni noaptea, în vârful podului de peste Mureș. Și-au instalat două hamace și au dormit până la răsăritul soarelui.
„Veneam de la Electric Castle de la Cluj și ne era somn și, cum era în drum spre Sebeș, ne-am decis să facem o oprire și să ne odihnim acolo”, a declarat Flaviu pentru Alba24.ro.
Pentru a demonstra că nu se joacă atunci când este vorba de acrobații, cei doi au și imortalizat momentul cu un selfie la înălțime.
Tinerii au plecat spre Timișoara, marţi dimineața, dar au planuri să se întoarcă la Alba Iulia.
Citeşte FOTO – VIDEO: ACROBAȚII la ÎNĂLȚIME pe Latura de Vest, în Cetatea Alba Carolina cu ”BALAURUL” din Transilvania
Citeşte FOTO-VIDEO: Te ia cu ameţeală. Cu monociclul pe vârful turnului fostei fabrici Ampelum Zlatna

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News