Connect with us
Publicitate

Actualitate

FOTO: Început de an şcolar şi pentru copiii din aşezămintele sociale ale Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba

Publicat

Clopoţelul a sunat luni şi pentru câteva sute de copii ocrotiţi în aşezămintele sociale din judeţele Alba şi Mureş susţinute de Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei împreună cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba.

„Prima zi de şcoală este o bucurie şi pentru copiii din casele de tip familial sau din celelalte aşezăminte pentru copii din cuprinsul Eparhiei de Alba Iulia. În fiecare an ne bucurăm pentru rezultatele bune obţinute de aceşti copii şi încercăm să le oferim tot sprijinul moral, toată dragostea şi căldura părintească de care au nevoie pentru a-şi croi un viitor”, a spus părintele Nicolae Ignat – consilierul social al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.

La Alba Iulia, la Aşezământul Social „Sfântul Vasile cel Mare”, unul dintre copii a mers astăzi pentru prima dată la şcoală în clasa I, alţi 6 sunt în clasele gimnaziale, iar 4 adolescenţi la liceu. La Aşezământul Social „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” Aiud, doi copii sunt înscrişi la grădiniţă, iar 17 copii în clasele I – VIII la Şcoala generală „Axente Sever” Aiud. La Aşezământul Social „Sfântul Gheorghe” din Sebeş, trei copii din casa de tip familial au mers în clasa I, iar alţi doi sunt la liceu, în timp ce din cei 20 de beneficiari ai centrului de zi şase sunt în clasa I.

O situaţie specială este la casele de tip familial „Sfânta Ana” şi „Sfânta Maria” din Alba Iulia unde o parte dintre copiii cu dizabilităţi vor urma cursuri speciale în incinta caselor, prin Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Alba Iulia, iar 16 copii vor urma cursuri normale, cinci dintre aceştia fiind în clasa pregătitoare şi alţi cinci în clasa I.

La Casa de tip familial „Sfânta Varvara” din Baia de Arieş patru copii au început, luni, şcoala dintre care unul în clasa pregătitoare. La Casa de tip familial „Sfântul Ciprian” din Ocna Mureş zece copii au început, luni, şcoala dintre care trei în clasa I.

Şi copiii din aşezămintele sociale patronate de Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei din judeţul Mureş au început, luni, şcoala. La Reghin în casele de tip familial „Casa Maria I” şi „Casa Maria II” 29 de copii urmează cursurile şcolare dintre care şase la liceu şi restul în clasele I – VIII. De asemenea, în casele de tip familial „Sfântul Gheorghe” şi „Sfântul Teodor” din Sâncraiul de Mureş 12 copii au început şcoala în clasele I- VIII, doi frecventează liceul, iar doi sunt preşcolari.

Acestea sunt doar câteva exemple din aşezămintele sociale pentru copii susţinute de Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia împreună cu Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba în judeţele Alba şi Mureş. În prezent peste 700 de copii din judeţele Alba şi Mureş beneficiază de servicii sociale în cele aproximativ 40 de astfel de centre şi aşezăminte. La nivelul eparhiei, în cele două judeţe, funcţionează 18 case de tip familial în care sunt ocrotiţi aproximativ 230 copii, un centru de formare a deprinderilor pentru viaţă independentă pentru 15 copii, 6 centre de zi pentru copii pentru 150 de beneficiari, 11 centre educaţionale pentru 275 de copii, un centru rezidenţial  pentru 14 copii, două centre şcoală specială pentru 30 copii cu dizabilităţi şi un centru de zi pentru copii antepreşcolari în care sunt ocrotiţi 34 de copii.

Centrele funcţionează în parteneriat cu Consiliile Judeţene Alba şi Mureş prin Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cele două judeţe, dar beneficiază şi de sprijinul administraţiilor locale sau a altor parteneri locali.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate