Actualitate
FOTO: Jandarmeria Alba, în vizită la Școala Gimnazială “Mihail Kogălniceanu” din Sebeș
Jandarmii de la Grupa de Supraveghere a orașului Cugir s-au aflat, luni, în mijlocul elevilor și a cadrelor didactice de la Școala Gimnazială “Mihail Kogălniceanu” din municipiul Sebeș în cadrul programului național “Școala Altfel Să știu mai multe, să fiu mai bun”.
Jandarmii Grupei de Supraveghere a orașului Cugir le-au vorbit celor aproximativ 150 de elevi și cadre didactice prezente, despre faptele antisociale cel mai des întâlnite în școală și în zona instituțiilor de învățământ cum ar fi injuriile, jignirile, îmbrâncelile sau intimidările și cum pot fi acestea descurajate și evitate.
Alte teme de discuție au fost atribuțiile și rolul jandarmeriei în societate precum și împărtășirea experienței jandarmilor în ceea ce privește prevenirea și combaterea infracționalității juvenile și anumite tipuri de intervenție pe timpul desfășurării misiunilor specifice.
Elevii au pus întrebări referitoare la temele aduse în discuţie, aceştia au participat activ la dezbatere, au avut nelămuriri la care au primit răspuns, această interactivitate ducând la o mai bună înţelegere a aspectelor prezentate de jandarmi.
Deasemenea le-au fost prezentate elevilor avantajele carierei militare, oferta educațională a instituțiilor de învățământ care aparțin Jandarmeriei Române precum și semnificația zilei de 3 aprilie, ziua Jandarmeriei Române.
La sfârşitul activităţilor, elevii s-au arătat încântaţi de experienţa trăită, unii dintre ei exprimându-şi dorinţa de a deveni jandarmi în viitor iar cadrele didactice au transmis mulţumiri şi aprecieri jandarmilor pentru acțiunea desfăşurată.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News