Actualitate
FOTO: Liceeni din Alba Iulia și Asociația RYMA ecologizează și amenajează un teren de sporturi pe iarbă, în Cetatea Alba Carolina
În Săptămâna „Școala Altfel” – „Să știi mai multe, să fii mai bun”, 1-5 aprilie, dedicată activităților extracuriculare pentru elevi și liceeni, Asociația RYMA lansează proiectul “Amenajare spațiu de agrement și sporturi pe iarbă în Cetatea Alba Iulia”, un proiect finanțat de Fundația Comunitară Alba prin programul YouthBank.
Proiectul a fost inițiat de echipa „Prietenii Cetății”, Teofil Slevaș și Robert Trif de la Seminarul Teologic „Sf. Simion Ștefan” și Ninela Vatui de la „Colegiul Național Horea, Cloșca și Crișan”, aceştia sperând să coopteze cât mai mulți voluntari în proiect, în special din liceele de care aparțin. Lor li s-a alăturat echipa Asociației RYMA care, de altfel, și coordonează întregul proiect și se speră că atât în Săptămâna „Școala Altfel”, cât și toată luna aprilie proiectul să îi scoată la iarbă verde și mișcare și pe alți albaiulieni dornici să facă ceva bun pentru orașul lor.
Proiectul „Spaţiu de agrement şi sporturi pe iarbă în Cetatea Alba Iulia” constă în ecologizarea şi amenajarea unei zone de pe latura nordică a Cetăţii Alba Iulia (în şanţul dintre Ravelinul Sf. Elisabeta şi contragarda Ravelinului Sf. Elisabeta) aflată în paragină şi transformarea acesteia într-un spaţiu de agrement şi sporturi de iarbă care să fie folosit atât de albaiulieni, cât şi de turiştii aflaţi în vizită în Cetatea Alba Carolina. În cadrul proiectului vor fi implicaţi atât liceeni, cât şi membri ai Asociaţiei culturale RYMA, posibil şi locuitori ai cartierelor Carolina şi Centru.
Amenajarea zonei presupune: ecologizarea şi strângerea gunoaielor din zonă, nivelarea terenului cu ajutorul utilajelor şi a voluntarilor, toaletarea copacilor existenţi pe suprafaţa terenului, aducerea de pământ fertil, însămânţarea cu gazon, desenarea cu var a celor două terenuri de sport pe iarbă şi realizarea unui sistem de irigaţii pentru întreţinerea spaţiului verde.
Spatiul verde astfel amenajat va fi folosit de către albaiulieni pentru ieşiri la picnic şi pentru practicarea a diverse sporturi pe iarbă precum volei, badminton, lap-tenis, freeze-bee etc. dar şi ocazional pentru concursuri chinologice, târguri în aer liber şi camping.
În săptămâna „Școala Altfel” sunt invitati în special elevii și liceenii să participe la proiect împreună cu colegii lor, dar și alți albaiulieni dornici de mișcare și grădinărit. Lucrările de amenajare vor continua toată luna aprilie, iar spațiul de agrement și sporturi pe iarbă va fi inaugurat cu ocazia festivalului „Play for May”, în 9-12 mai.
Acest proiect este finanţat de Fundaţia Comunitară Alba prin Programul YouthBank. Programul YB are ca principali parteneri locali Consiliul Local și Primăria Municipiului Alba Iulia, OTP Bank și Dacia Market, fiind coordonat la nivel naţional de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare. Proiectul este susținut de Agentia pentru Resurse, precum si de compania Agro Silva SRL (Husqvarna), cea care va asigura sculele si uneltele pentru grădinărit.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News