Actualitate
FOTO: Locuitori din Alba au aflat de la poliţişti cum pot fi prevenite infracțiunile contra patrimoniului
Campania „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, desfășurată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, a continuat miercuri, 23 mai, cu activităţi dedicate prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului. Ce de-a treia zi a Campaniei Săptămâna Prevenirii Criminalităţii a fost dedicată prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului.
Acțiunile s-au adresat, în primul rând, categoriilor de persoane vulnerabile, vârstnici şi tineri, care au primit sfaturi cu privire la mijloacele de protecţie a locuinţelor şi bunurilor personale.
Poliţiştii au fost prezenţi în locuri publice, în pieţe, parcările supermarketurilor, în societăţi comerciale, în gări, autogări, pe mijloacele de transport în comun dar şi în unităţi de învăţământ şi au oferit sfaturi şi materiale informative, pentru protejarea locuinţelor şi prevenirii victimizării prin infracţiuni de înșelăciune, tâlhărie şi furt.
La Centrul de Asistenţă Comunitară din Cugir, poliţiştii de la structura de prevenire a IPJ Alba, împreună cu poliţişti de proximitate de la Poliţia Oraşului Cugir şi specialişti ai Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane s-au întâlnit cu tineri voluntari ce vor transmite, mai departe, în comunităţile lor, mesajul preventiv.
Poliţiştii din mediul rural au discutat cu fermierii despre cum pot să-şi protejeze uneltele agricole şi cum pot preveni furturile de produse cultivate pe câmp.
Poliţiştii de proximitate s-au întâlnit cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi administratorii de blocuri cu care au discutat despre posibilităţile sporirii siguranţei apartamentelor, prin montarea unor sisteme de securitate performante.
Acestora le-au fost prezentate şi aspecte legate de modurile de operare folosite de infractori, pentru ca, la rândul lor, să transmită mesajul preventiv către proprietarii de locuinţe.
De asemenea, poliţişti din cadrul structurilor de investigaţii criminale, proximitate şi ordine publică, atât din mediul urban cât şi din mediul rural au discutat cu cetățenii şi au participat la întâlniri cu elevi din unităţile de învăţământ din judeţ.
Mâine, 24 mai, activităţile cuprinse în programul „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii” vor fi dedicate prevenirii violenţei intrafamiliale. Acestea se vor adresa tinerilor, părinţilor, persoanelor vârstnice şi nu în ultimul rând, doamnelor.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News