Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO Locuitorii unui oraș din Franța care se va înfrăți cu Alba Iulia trimit zeci de tone de ajutoare pentru refugiații ucrainieni

Publicat

Ambasadorul României în Franța, Luca Niculescu, a postat pe Facebook detalii despre o acțiune  impresionantă prin care 30 de tone de ajutoare umanitare pentru Ucraina și refugiații ucraineni din România vor ajunge la Alba Iulia.

Transportul umanitar a plecat luni din Franța și va ajunge miercuri la Alba Iulia, orașul cu care Fontainebleau urmează să se înfrățească în curând. Primarul Gabriel Pleșa a spus că înfrățirea celor două orașe va fi parafată în toamnă.

La inițiativa primarului Frederic Valletoux, locuitorii din oraș, cei din satele și comunele din împrejurimi, spitalul din localitate, organizații și întreprinderi au făcut donații.

S-au strâns astfel medicamente, material medical, produse de igienă, haine și multe altele.

”Când am ajuns la depozitul din oraș, 20 de angajați ai primăriei încărcau camionul imens. Împreună cu primarul, am dat o mână de ajutor. Ne-am întâlnit apoi cu primarii și aleșii locali din zonă și le-am mulțumit pentru tot elanul lor.

Iar apoi am intrat în legătură video cu primarul Gabriel Pleșa din Alba Iulia, unde urmează să ajungă produsele. Vor fi triate cu ajutorul Crucii Roșii: unele vor rămâne în regiune, altele vor merge la hub-ul creat lângă Suceava, pentru a lua drumul Ucrainei” menționează ambasadorul Luca Niculescu pe Facebook.

Este al doilea transport de acest fel în ultimele zece zile intre Fontainebleau și Alba Iulia. Iar atitudinea localnicilor e impresionantă.

Mergând cu primarul prin oraș, eram mereu opriți de oameni care lăudau solidaritatea românilor cu vecinii noștri ucraineni și întrebau cum pot să mai ajute. Și, la cum se manifestau, sunt convins că vor exista și alte transporturi.

VIDEO: O lună de viață într-un buncăr improvizat din Kiev, povestită de o tânără de 22 de ani din Ucraina, pentru Alba24

Camionul a plecat la prânz din fața unui loc simbolic: castelul din Fontainebleau, unul dintre cele mai cunoscute monumente istorice din Franța”.

Sursa: Luca Niculescu Facebook

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement