Eveniment
FOTO-VIDEO: Mica Unire, sărbătorită la Alba Iulia. Evocare istorică, dansuri medievale, HORA UNIRII şi oaspete special, din Maramureş

Evenimentul a avut loc la Sala Unirii din Alba Iulia, sâmbătă, începând cu ora 10.00. A debutat cu intonarea Imnului României de către Fanfara Centrului Cultural „Augustin Bena”. După acest moment solemn, istoricul Tudor Roșu a adresat câteva cuvinte celor prezenți, referitoare la importanța Unirii de la 1859, dar și la entuziasmul cu care aceasta a fost primită, mai ales de către transilvăneni. A amintit și faptul că Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate Domn al Tării Românești și Moldova.
Citeşte şi 24 ianuarie 1859: „Mica Unire”, primul pas spre România. Cum s-a făcut Unirea Principatelor Române sub domnia lui Cuza
După scurta prezentare despre Mica Unire, elevii Colegiului Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia au susținut un program artistic cu dansuri medievale, populare, dar și cântece despre Unire şi folclorice.
Pe ritmurile cântecului „Hai să dăm mână cu mână”, s-au unit atât reprezentanţii autorităţilor locale – Instituția Prefectului Alba, Consiliul Județean Alba, Primăria Alba Iulia, Garnizoana Alba, IPJ, IŞJ, politicieni, cât și alţi albaiulieni care au vrut să sărbătorească româneşte.
Alba Iulia a primit, cu această ocazie, şi vizita unui oaspete special, un maramureşean de 76 de ani, care a venit din Vişeu, pentru a marca sărbătoarea Unirii Principatelor Române. Ştefan Paşcu a mai fost la Alba Iulia, de 1 Decembrie, în anii trecuţi, însă în 2014 nu a reuşit să ajungă, astfel că a călătorit acum, de la sute de kilometri depărtare, ca să vadă şi apoi să le povestească nepoţilor cum s-a sărbătorit în Capitala Marii Uniri.


Urmăriți Alba24.ro și pe Google News