EVENIMENT
FOTO: Mihai David și Claudiu Moldovan, elevii din Alba cu MEDIA ZECE la BAC. Vor urma cariere în IT și medicină
Doi băieți au reușit anul acesta să obțină note maxime la examenul de Bacalaureat. Mihai David de la Colegiul Național „David Prodan” din Cugir și Claudiu Moldovan de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș sunt elevii cu medii de 10, asta în condițiile în care cei doi nu au avut de trecut cele mai ușoare probe. Pe lângă testările la română și matematică, aceștia au ales să susţină probe la informatică, respectiv anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană.
Județeul Alba are anul acesta două medii de nota 10. Cei doi elevi care au obținut note maxime spun că examenul nu a fost unul foarte greu, mai ales că au învățat pe toată perioada liceului și nu au lăsat ca materia să se adune pe ultima sută de metri. Cei doi își doresc că urmeze cariere în IT și medicină.
Unul dintre cei care a obținut media 10 este Mihai David de la Colegiul Național „David Prodan” din Cugir
„Nu am luat meditații la niciuna dintre materii, doar la română am urmat programul ROSE, ce funcționează în cadrul școlii noastre. Reușita asta o datorez, bineînțeles, profesorilor mei: Marinela Marincaș, Alina Moldovan (română), Claudia Mihai (matematică), Janeta Crăciun (diriginta și profesoara de informatică), Adriana Copăceanu (ROSE). La examene nu am fost foarte stresat, am lăsat emoțiile acasă. Cele mai multe emoții le-am avut la română”, spune Mihai David.
Acesta spune că mai departe dorește să se înscrie la Facultatea de Matemetică și Informatică de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca.
Al doilea elev de 10 este Claudiu Moldovan de la Colegiul Național „Lucian Blaga” din Sebeș.
„Am început să mă pregătesc serios pentru BAC din semestrul a doilea, dar o contribuție semnificativă au avut-o în permanență domnii/doamnele profesori/profesoare, care din punctul meu de vedere au știut în acești patru ani de liceu să atingă esențialul.
Am început atât de târziu să mă pregătesc serios pentru că am considerat că admiterea la facultatea de medicină are o importanță mai mare decât bacalaureatul. Și în consecință am început să studiez pentru admitere începând cu clasa a XI-a, semestrul 2. Însă am învățat permanent pe parcursul celor 4 ani și în definitiv nu a fost dificil să reiau sau să îmi reamintesc anumite noțiuni învățate anterior”, spune Claudiu Moldovan.
Tânărul speră să ajungă medic, astfel că va urma Facultatea de Medicină, la Cluj-Napoca.
Vezi şi BACALAUREAT 2018: Două medii de 10 în Alba. TOP cele mai bune rezultate la examenul din acest an
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Ionel
miercuri, 04.07.2018 at 22:40
Iată, există și exemple care demonstrează că este posibil pentru cineva a-și dedica „tone” din timp programei formulate de MEN!