FOTO: Parapete metalice montate de drumari, pe DN 67C - Transalpina, în județul Alba
Drumarii din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj lucrează la montarea parapetelor metalice de protecție pe DN 67C - Transalpina, pe raza județului Alba.
Reprezentanții DRDP Cluj au publicat joi, pe Facebook, imagini din timpul lucrărilor. Elementele de siguranţă rutieră consolidează astfel siguranţa pe zonele de drum considerate periculoase, protejează participanţii la trafic şi contribuie la desfăşurarea traficului în regim normal.
Transalpina (DN 67C) este cea mai înaltă șosea din România, având punctul cel mai înalt în Pasul Urdele (la 2.145 m). Drumul face legătura între orașele Novaci din județul Gorj și Sebeș din județul Alba. Reamintim faptul că peste 32 de kilometri din șosea, aflați pe raza județului Alba, vor fi asfaltați, printr-o investiție de 8,55 milioane de lei.
Citește și DN 67C – Transalpina intră în reparații: 32 de kilometri, aflați pe raza județului Alba, vor fi asfaltați. Valoarea investiției
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)