Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO: PATRU suspecţi, la audieri în urma percheziţiilor IPJ Alba. Trei persoane, „săltate” de poliţişti după ce au furat dintr-un magazin din Carei

Publicat

suspect furt Poliţiştii au identificat patru suspecţi din Alba şi Maramureş în urma celor şapte percheziţii efectuate vineri dimineaţa, în judeţele Alba, Maramureş şi Cluj. Trei dintre ei au fost prinşi după ce au furat chiar vineri dimineaţa, dintr-un magazin din Carei, tablete şi laptopuri. Toţi aceştia vor fi audiaţi la IPJ Alba, alături de alţi cinci martori.

Citeşte şi UPDATE: PERCHEZIŢII în ALBA și alte trei județe la SUSPECȚI de FURTURI din societăți comerciale. Prejudiciu de peste 150.000 de lei

UPDATE: Vineri seara în jurul orei 19.30, trei persoane suspecte de furt din mai multe societăți comerciale din Alba, Maramurș și Cluj.

Vineri, 41 de poliţişti din cadrul Inspectoratelor de poliţie judeţene Alba, Maramureş şi Cluj au efectuat şapte percheziţii la locuinţele şi spaţiile de depozitare ce aparţin mai multor persoane din judeţele Alba, Maramureş şi Cluj.

În urma percheziţiilor, poliţiştii au ridicat telefoane mobile, laptop-uri, televizoare, scule electrice, bunuri alimentare și nealimentare, produse cosmetice, țigări, îmbrăcăminte susceptibile a proveni din infracţiuni.

Poliţiştii au depistat trei persoane, imediat după comiterea unui furt dintr-o societate comercială din Carei, judeţul Satu Mare. În autoturismul cu care acestea se deplasau au fost găsite tablete şi laptopuri susceptibile a proveni din furt.

Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2014 – ianuarie 2015, cei în cauză au pătruns prin efracţie în şase societăţi comerciale din judeţele Alba, Hunedoara, Neamţ şi Maramureş şi au sustras telefoane mobile, laptop-uri, televizoare, produse electronice, scule electrice, bunuri alimentare și nealimentare, produse cosmetice, țigări, elemente de vestimentație noi.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională a fost estimat la 150.700 lei sumă la care s-au mai adăugat 15.000 lei, prejudiciu rezultat din furtul comis vineri dimineaţa, din magazinul de electronice din Carei.

La sediul Poliţiei Municipiului Alba Iulia vor fi audiate patru persoane (trei din Maramureş şi una din Alba), bănuite că ar fi participat la săvârşirea infracţiunilor.

Faţă de acestea vor fi luate măsurile legale. Alte cinci persoane vor fi audiate în calitate de martor.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului.

Acţiunea s-a desfăşurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia şi cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni speciale din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement