Connect with us
Advertisement

Eveniment

VIDEO FOTO: Mii de credincioşi, pelerinaj la moaştele Sfintei Filofteia, la Catedrala din Alba Iulia

YouTube video

Publicat

Mii de credincioşi au venit, încă de dimineaţă, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia, pentru a se închina la moaştele Sfintei Filofteia, aduse în acest weekend de la Curtea de Argeş. Aceştia au participat şi la Acatistul Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion și Sofronie și a Sfântului Mucenic Oprea şi la Liturghie, pe esplanada lăcaşului de cult.

Au venit în pelerinaj şi din alte judeţe ale ţării, precum Mureş şi Vâlcea. Sfintele moaşte vor rămâne spre închinare, la catedrală, până duminică inclusiv.

Credincioşii au aşteptat ore întregi, la coadă, în jurul catedralei, să ajungă la sfintele moaşte. Au fost amplasate garduri de metal, pentru organizare şi direcţionare.

La slujba religioasă au fost prezente şi oficialităţi locale, printre care primarul Mircea Hava, viceprimarul Paul Voicu, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, rectorul Universităţii, Daniel Breaz.

Slujba a fost oficiată de ÎPS Irineu, Arhiepiscop Ortodox de Alba Iulia și Mureș, alături de PS Calinic, Ahiepiscopul Argeșului și Muscelului, ÎPS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei , PS Damaschin, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.

De la ora 18.00, la Catedrala Încoronării (Catedrala Ortodoxă Arhiepiscopală) va fi oficiată Vecernia mare cu Litie şi Acatistul Sfintei Muceniţe Filofteia.

Reamintim că pe 21 octombrie, Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe Sfinţii Mărturisitori Ardeleni, Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara şi Mucenicul Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului. Cei trei au fost apărătorii Bisericii Ortodoxe din Transilvania şi au trăit pe la mijlocul veacului al XVIII-lea. Au fost canonizaţi în 1955.

Vezi şi Sărbătoarea Sfinţilor Mărturisitori Ardeleni, Visarion, Sofronie şi Oprea Miclăuş

De 25 de ani, sărbătoarea Sfinţilor Ardeleni prilejuieşte, la Alba Iulia, organizarea unor manifestări culturale şi duhovniceşti pentru iubitorii de spiritualitate. Dacă anul trecut au fost aduse moaştele Sfântului Ierarh Nicolae, patronul marinarilor, ocrotitorul copiilor, acum, credincioşii se poti închina la moaştele Sfintei Filofteia.

Vezi şi FOTO-VIDEO: Au fost aduse moaştele Sfintei Filofteia la Catedrala Încoronării din Alba Iulia

Programul liturgic la Catedrala Încoronării continuă şi duminică, 23 octombrie, astfel:

Duminică, 23 octombrie

Ora 8.30 – Utrenia

Ora 10.00 – Sfânta Liturghie

Ora 18.00 – Vecernia şi Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae

Ora 20.00 – plecarea delegaţiei cu sfintele moaşte.

foto: Sorin Giurcă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement