FOTO: Peste 100 de șoferi amendați de Poliția Rutieră Alba pe DN 1, în patru ore. Câte permise au fost reținute
Peste 100 de șoferi au fost amendați de Poliția Rutieră, în cadrul unei acțiuni organizate pe DN 1 pentru siguranță în trafic. Polițiștii au reținut și permise de conducere și au testat conducătorii auto pentru alcool sau droguri la volan.
Acțiunea s-a derulat marți, 21 aprilie, în intervalul orar 11.00–15.00, o acțiune pe DN 1. Au participat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Alba, de la alte structuri rutiere din județ și cei de la ordine publică.
Obiectivul principal a fost sporirea siguranței în trafic și reducerea riscului de producere a accidentelor rutiere.

Controalele au fost orientate către depistarea și sancționarea conducătorilor auto care depășesc limitele legale de viteză, dar și către combaterea altor comportamente periculoase, precum depășirile neregulamentare, conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, nefolosirea centurii de siguranță și utilizarea telefonului mobil în timpul condusului, potrivit IPJ Alba.
Amenzi și permise reținute
În urma verificărilor, au fost constatate abateri de la legislația rutieră, pentru care au fost aplicate 108 sancțiuni contravenționale, au fost reținute trei permise de conducere și au fost efectuate 44 de testări privind conducerea sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cele mai multe dintre aceste abateri au vizat nerespectarea regimului de viteză, însă au fost sancționate și alte încălcări, precum nepurtarea centurii de siguranță sau folosirea telefonului mobil la volan.
Au fost retrase 7 certificate de înmatriculare, în cazul unor vehicule care prezentau defecțiuni tehnice ce puteau afecta siguranța circulației, constatări ce au fost realizate cu sprijinul specialiștilor din cadrul Registrului Auto Român.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (0)