Membrii și simpatizanții PSD din Alba Iulia și din județul Alba au pornit „cu entuziasm” spre București, sâmbătă dimineața, cu mai multe autocare, microbuze şi maşini personale. Aceștia vor participa la mitingul ce va avea loc în Piaţa Victoriei - între orele 20.00-22.00.

Publicitate

„Am pornit cu entuziasm spre București! Din județul Alba participă la miting peste 2500 de persoane! Vino și tu să spui STOP Statului Paralel care vrea să controleze România cu dosare penale fabricate, cu probe măsluite şi martori falşi sau inventaţi. Vino să spui STOP celor care vor să controleze Justitia, prin presiuni, ameninţări şi şantaj asupra judecătorilor care nu iau decizii pe placul Statului Paralel. Vrem prosperitate, nu securitate!”, au scris sâmbătă dimineaţa reprezentanţii PSD Alba, pe rețeaua de socializare Facebook.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Președintele PSD Alba, deputatul Ioan Dîzru spunea că deplasarea se face pe cont propriu, asta deși, coincidență sau nu, în județul Alba toate companiile mari de transport din județ au fost „blocate” pentru data de 9 iunie. Ba mai mult secretarul general al PSD, Marian Neacşu spunea, luni, că toate costurile de transport vor fi suportate de către organizațiile PSD din țară.

Legat de acest miting, președintele PSD Alba Ioan Dârzu spunea, săptămâna trecută, că este „un miting făcut împotriva abuzurilor de tot felul, și în ultima vreme vedem ce tipuri de abuzuri s-au făcut în România, în special în justiție, abuzuri care nu ar fi trebuit să se întâmple într-un stat democrat, într-un stat european. Ați văzut decizia CCR și din punctul nostru de vedere, credem că lucrurile trebuie să intre în normalitate și să fim tratați la același nivel. S-au făcut multe abuzuri în acest domeniu și ele trebuie să înceteze”.

Publicitate

Citește și Peste 2.500 de membri PSD din Alba, la mitingul de la București. Coincidență: Nu mai există autocare disponibile