Eveniment
FOTO: Peste 3 tone de alimente și apă, donate de Crucea Roşie şi Daimler, persoanelor afectate de inundaţii la Răchita
Voluntarii şi angajaţii Crucii Roşii Române Filiala Alba s-au deplasat marți, din nou, în satul Răchita, pentru a distribui apă, alimente şi produse igienico-sanitare populaţiei. De data aceasta, Crucii Roşii i s-au alăturat şi reprezentanţi ai companiilor Star Assembly SRL şi Star Transmission SRL, împreună distribuind pachete tuturor familiilor care au avut de suferit în urma inundaţiilor din 1 iunie.
Au fost distribuite peste 2 tone de apă, peste 1,5 tone de alimente, 100 de lenjerii de pat, precum şi articole igienico-sanitare, constând în: săpun, pastă de dinţi, şampon, detergenţi etc. Aceste produse au provenit atât de la companiile STA şi STC, cât şi din donaţiile primite de la populaţie, în urma apelului lansat de organizaţia Crucea Roșie Alba.
”Mulţumim pe această cale domnului Klaus Eichhorn – CEO STA şi STC, şi echipei care l-a însoţit în satul Răchita, precum şi persoanelor şi unităţilor care au răspuns apelului nostru umanitar.
Menţionăm că această campanie de ajutorare a persoanelor din comunităţile afectate de inundaţii va continua şi în perioada următoare, companiile Star Assembly SRL şi Star Transmission SRL manifestându-şi intenţia de a ne fi în continuare alături.
De asemenea, persoanele care doresc pot face donaţii la sediul nostru, având adresa: Alba Iulia, str. Bucureşti, nr. 16”, transmit reprezentanții organizației.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News