Lucrările la pista de atletism a stadionului ”Cetate” a fost recepționată marți, a anunțat primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa. Inaugurarea investiției va avea loc sâmbătă, printr-un eveniment sportiv la care va participa și multipla campioană, Gabriela Szabo.

Publicitate

”Astăzi am inaugurat această investiție importantă nu doar pentru Alba Iulia, ci pentru întreg județul Alba. Noua pistă de atletism de la Alba Iulia, omologată de Federația Română de Atletism va pune din nou pe harta sportului orașul nostru.

Stadionul Cetate a fost inaugurat în anul 1982, iar inaugurarea noii piste de atletism de astăzi, cu 8 culoare moderne la standardele impuse de forurile europene vin să ne dea perspectiva unor noi competiții importante în Orașul Marii Uniri.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Iar pe de altă parte sunt convins că vom da un nou imbold tuturor iubitorilor de sport care doresc să alerge pentru sănătate într-un loc unde să nu fie deranjați” a transmis Pleșa.

Amplasamentul a fost predat către asocierea SC INDFLOOR GROUP SRL și SC ELIS PAVAJE SRL, în luna martie 2021.

Plăcile de tartan de pe pista de atletism se aflau într-o stare avansată de uzură, astfel că exista riscul accidentării sportivilor.

O altă problemă o constituia lipsa unei pante corecte care să permită dirijarea apelor pluviale, precum și lipsa rigolelor, în lungimea pistei, care să preia și să dirijeze spre canalizare apele pluviale.

Publicitate

Principalele intervenții incluse în proiectul de modernizare a pistei de atletism a stadionului ”Cetate” au fost: desfacerea plăcilor de tartan, refacerea stratului suport, turnarea unui covor asfaltic pentru corectarea pantelor, montarea de rigole pentru preluarea apelor pluviale, turnarea tartanului și trasarea celor 8 culoare de alergare.

Suprafața modernizată este de aproximativ 6600 de metri pătrați și include pista propriu-zisă și spațiile adiacente.

Valoarea investiției a fost de 2.7 milioane lei, iar costul lucrărilor a fost suportat din bugetul local al municipiului.