Connect with us
Publicitate

Actualitate

FOTO: Poliţiştii din Alba au organizat lecţii deschise pentru elevi şi au sprijinit patrulele şcolare. Activităţi din săptămâna prevenirii criminalităţii

Publicat

DSC_0742Ultima zi din campania „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, a fost dedicată siguranţei rutiere. Poliţiştii au fost prezenţi în şcoli şi în trafic, iar patrulele şcolare au acţionat la trecerile de pietoni din apropierea unităţilor de învăţământ.

Sub îndrumarea poliţiştilor de la rutieră şi a profesorilor coordonatori, elevii patrulelor şcolare, constituite la nivelul unităţilor de învățământ din judeţul Alba, i-au ajutat pe colegii lor să ajungă la şcoală în siguranţă şi să transpună în practică, în condiţii reale de trafic, cunoştinţele privind circulaţia pe drumurile publice, însuşite în timpul activităţilor educative cu tematică rutieră.

Tot azi, la Centrul de Informare şi Educaţie Rutieră de la Palatul Copiilor din Alba Iulia şi în unităţi de învăţământ din judeţ, poliţiştii rutieri, împreună cu cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au organizat lecţii deschise la care au participat aproximativ 1.000 de preşcolari şi elevi.

Elevii au avut ocazia să viziteze autospecialele de poliţie şi au primit sfaturi legate de comportamentul preventiv ce trebuie adoptat atunci când participă la traficul rutier.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate