Eveniment
FOTO: Schimbări la Jandarmeria Alba: Lt.col. Ionuţ Bitere, noul prim adjunct, pentru şase luni
Jandarmeria Alba are, din 1 noiembrie, prim adjunct nou. Funcţia a fost preluată, ca împuternicit pe şase luni, de către locotenent colonel Ion Ionuț Bitere.
Acesta s-a născut la Piatra Neamț, are 41 de ani, este căsătorit și are doi copii minori. Din decembrie 2006 până în ianuarie 2017, a deținut funcția de comandant detașament în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș, iar din ianuarie 2017 până în prezent a fost numit în funcția de împuternicit şef Serviciu Management Operațional la aceeași Grupare Mobilă.
A absolvit în anul 1999 cursurile Academiei de poliţie ,,Alexandru Ioan Cuza” – Bucureşti în specializarea ,,Studii Juridice” și a urmat studii de masterat în cadrul Universității ,,Dimitrie Cantemir” – Târgu-Mureș, în specializarea ,,Aprofundarea Studiilor Juridice”.
Totodată, a urmat cursuri naţionale de pregătire, printre care Cursul de Stat Major Internațional cu specialitatea Forța de Jandarmerie Europeană la Școala de Aplicație pentru Ofițeri – București, Cursul de dezvoltare a carierei cu specialitatea Management la Institutul de Studii pentru Ordine Publică – București și Cursul de specializare în domeniile Instrucția Tragerii cu armamentul de Infanterie și Instrucția Tactică.
Anterior, funcţia a fost deţinută, tot prin împuternicire, de către Iulian Ursaleş. Acesta a revenit pe postul de şed serviciu ordine şi siguranţă publică, în cadrul Jandarmeriei Alba.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News