ADMINISTRATIE
FOTO: Primăria Alba Iulia a recepționat lucrările de modernizare de pe Bulevardul Republicii. Ce se întâmplă până la 1 Decembrie
Primăria Alba Iulia a recepționat lucrările de modernizare efectuate pe Bulevardul Republicii. Gabriel Pleșa a anunțat că până în 1 Decembrie vor fi recepționate și celelalte lucrări, inclusiv sistemul de bike sharing pentru biciclete electrice.
”Am recepționat astăzi lucrările executate în cadrul celui de-al doilea contract din cele cinci încheiate de municipiul Alba Iulia pe mobilitate urbană.
Este vorba de întregul Bulevard Republicii, care a fost profund modernizat”, a anunțat primarul Gabriel Pleșa, pe platforma de socializare.
Potrivit sursei citate, datele investiției sunt:
- 1,71 km de carosabil (cu o suprafață totală de 28.200 mp) și 3,4 km de canalizație
- 10.250 mp de trotuare, 3.500 mp piste de biciclete și 2.500 mp spații verzi
- 6 intersecții și o trecere de pietoni semaforizate, iar trecerile de pietoni sunt acum iluminate
- stație pentru încărcarea vehiculelor electrice
- trei puncte de bike sharing unde vor fi disponibile 75 de biciclete
- două parcări taxi și divers mobilier urban.
Pe tronsonul recepționat, executantul a fost Antrepriza Reparații și Lucrări S.A. Cluj-Napoca. Valoarea lucrărilor este de 28.648.135 lei fără TVA. Garanția acestora 60 de luni.
Toate lucrările de mobilitate, recepționate până în 1 decembrie
”În cursul acestei săptămâni vom recepționa lucrările de pe un al treilea contract de mobilitate urbană, iar până la 1 decembrie vor fi recepționate toate, inclusiv bicicletele pentru bike sharing, dar și centrul de management integrat al traficului.
Știu că aceste lucrări au reprezentat o mare provocare pentru noi toți, dar la capătul lor Alba Iulia arată bine și, mai ales, este pregătită pentru mobilitatea urbană”, a menționat primarul.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.