EVENIMENT
FOTO: Răsăritul pe Transapuseana. Imagini superbe surprinse de Levi Bagy, un fotograf pasionat de peisaje
Răsăritul pe Transapuseana. Levi Bagy este un fotograf din Luduș-Mureș care vizitează des cele mai frumoase zone din județul Alba.
Acesta a surprins o serie de imagini superbe pe Transapuseana sau Transalpina de Apuseni.
Fotografiile au fost realizate duminică dimineață, la răsărit.
Șoseaua, în lungime de 78 de kilometri, străbate o zonă muntoasă și puțin accesibilă până acum, cu peisaje extraordinare.
Autoritățile din Alba au finalizat investiția, astfel încât Transapuseana este accesibilă de la un capăt la altul.
Drumul pleacă din Aiud (DN1) spre Râmeț și ajunge în Bucium Sat (DN 74), trecând prin mai multe sate și cătune aproape izolate, dar cu potențial turistic natural important.
Transapuseana leagă o serie de localități din Munții Apuseni: va străbate Aiudul de Sus – Râmeț – Brădești – Geogel – Măcărești – Bârlești Cătun – Cojocani – Valea Barnii – Bârlești – Mogoș – Valea Albă – Ciuculești – Bucium – Izbita – Coleșeni – Bucium Sat și ajunge în Bucium Cerbu, aproape de Abrud.
Are o lungime de 78,43 de kilometri, 6.700 de piste de biciclete, 21 de stații de autobuz, 12.610 metri pătrați de trotuare, 14 poduri noi și aproximativ 200 de podețe.
Sursă: Levi Bagy (cu acordul său)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Ioan Hancu
luni, 16.09.2024 at 13:51
Super!!!