FOTO: Restaurarea Casei Parohiale Greco-Catolice din Roșia Montană, la a patra licitație. Intervenții propuse pentru conservare

Institutul Național al Patrimoniului a lansat recent o nouă licitație pentru restaurarea Casei Parohiale Greco-Catolice din Roșia Montană, clădire de secol XIX înscrisă pe lista monumentelor istorice. 

Proiectul vizează recuperarea rolului comunitar al casei parohiale și a unor anexe, pentru a deveni un important centru pentru comunitate. Intervenția va avea în vedere conservarea materialului istoric și restaurarea acestuia astfel încât să fie asigurată continuitatea și conservarea în integritatea și autenticitatea sa formală.

Institutul Național al Patrimoniului a lansat marți, 13 aprilie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), o nouă licitație pentru lucrări de conservare-restaurare a Casei Parohiale Greco-Catolice și a unor anexe, aflate la nr. 137, în comuna Roșia Montană.

În anul 2020 au avut loc alte trei licitații, acestea din urmă fiind anulate după ce au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme.

Valoarea totală a lucrărilor este estimată la 1.285.102,09 de lei, fără TVA. Valoarea estimată la licitațiile anterioare a fost de 1.226.302,09 de lei.

Terenul, în suprafață totală de 2.812 mp, precum și clădirile existente, casa parohială și anexă, aparțin Parohiei Greco-Catolice Roșia Montană. Clădirea analizată este clasată Monument istoric și este înscrisă în LMI cu codul AB-II-m-B-00271, sat Roșia Montană, com. Roșia Montană, nr. 137, datare sec. XIX corespunzător grupei B de monumente istorice – „Monumente istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local”.

Construcția face parte dintr-un grup restrâns de edificii de la Roșia Montană, sistemul constructiv al clădirii fiind realizat în întregime din zidărie de piatră și cărămidă și mortar de var.

Fundațiile sunt continue, realizate din zidărie de piatră brută și mortar pe bază de var, amplasate sub zidurile casei.

Potrivit proiectului tehnic, construcția în forma anterioară transformării recente datează din anul 1854, când Simion Balint (1818-1880) construiește casa și anexele. Casa parohială extinde o construcție anterioară (cca. 1700) din care a fost păstrată pivnița și una dintre încăperile de la parter. Aceasta conservă un sistem de acoperire special – boltă cu penetrații atât la parter, cât și la demisol (pivniță). La nivelul demisolului se conservă pivnița de sub camera de la parter și alte două spații boltite, iar unul dintre acestea conține în perete o amenjare pentru captarea unui izvor. Este posibil ca pivnița să fi avut funcțiune industrială („pivniță cu jomp” – bazin pentru spălarea minereului bogat pe perioada iernii).

Casa parohială se înscrie în tipologia construcțiilor tradiționale, cu târnaț, însă are o schemă funcțională mai complexă, determinată de transformările istorice.

Anexa adosată („culina de veră”) este ridicată probabil împreună cu casa parohială, în anul 1864, iar anexa din spatele parcelei („staleulu”) au fost ridicate în anul 1864.

În vecinătatea anexei din piatră se mai afla o anexă din lemn, construită probabil tot în 1864, pentru depozitarea lemnului („staleulu de lemnu”).

Actuala casă parohială, cu un plan de formă dreptunghiulară, apropiată de cea a unui pătrat, încorporează, în sectorul estic o construcție anterioară de plan dreptunghiular, dispus perpendicular pe stradă.

Din casa anterioară se păstrează ambele niveluri (pivniță si parter) acoperite cu bolți din piatră.

Parterul, cu ziduri groase din piatră are 4 camere mari, 3 înspre stradă și una spre curte; restul amprentei planului este ocupat de alte trei spații – hol, bucătărie și baie.

La latura dinspre curte a fost adosată o mică anexă din lemn care, împreună cu corpul casei descria o forma de „L”.

Pe două dintre fațadele dinspre curte și de-a lungul micii anexe se desfășura un spațiu de circulație (târnaț).

Toate decorațiile casei parohiale au fost distruse în momentul „placării” în urmă cu zece ani cu lambriu din PVC și montării unor ferestre cu sticlă tip termopan.

De asemenea, cu această ocazie au fost eliminate șarpanta istorică, târnațul și anexa adosată casei parohiale. Forma acoperișului, cu coamă „petrecută”, dar și învelitoarea din tablă cutată denaturează fundamental construcția istorică.

Pe latura din spate a parcelei este amplasat un corp-anexă din zidărie din piatră cu 3 compartimente (2 grajduri laterale și un sopron median de caruță, lărgit recent cu ziduri din cărămidă).

Anexa din spatele curții, care nu mai păstra încă din anul 2000 planșeul podului și acoperișul; a fost acoperită cu o șarpantă improvizată. Anexa din lemn a fost desființată.

Descrierea intervențiilor de restaurare: