Eveniment
FOTO: Rotary Club Alba Iulia a sărbătorit trei decenii de activitate. Cum a fost marcat momentul

Rotary Club Alba Iulia a sărbătorit, în perioada 8–9 mai, trei decenii de activitate rotariană în cadrul unui eveniment de marcă desfășurat în Sala Marii Uniri – un loc emblematic pentru istoria și identitatea orașului.
Timp de două zile, membrii clubului, alături de invitați din România, Franța, Ungaria și SUA, au celebrat trecutul, prezentul și viitorul unei organizații dedicate binelui comunității. În centrul manifestărilor s-a aflat semnarea unui tratat de înfrățire între Districtul 2241 România–Republica Moldova și Districtul 1660 Franța – un gest simbolic al prieteniei internaționale și al cooperării rotariene.
Evenimentul a fost marcat de momente încărcate de semnificație, printre care inaugurarea unui „Peace Pole” (Stâlp al Păcii) și a unui totem Rotary – simboluri ale angajamentului pentru o lume pașnică, empatică și unită.
Mesajul „Fie ca pacea să domnească pe Pământ”, gravat în mai multe limbi, reflectă valorile universale promovate de Rotary.
De-a lungul celor 30 de ani, Rotary Club Alba Iulia s-a remarcat prin numeroase proiecte cu impact local și internațional în domeniile educației, sănătății, culturii și asistenței sociale. Cu o viziune clară, parteneriate solide și o comunitate activă, clubul rămâne un model de implicare civică și responsabilitate socială.
Rotary Club Alba Iulia merge mai departe – cu onoare, viziune și prietenie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News