FOTO: Sărbătoarea “Ieșirea-n Rai” la Ampoița, în a doua zi de Rusalii. Tradiție veche de sute de ani
O tradiție veche de sute de ani este păstrată cu sfințenie la Ampoița, în județul Alba. Oamenii din toată comuna se adună „În deal” pentru a sărbători a doua zi de Rusalii.
La “Ieșirea-n Rai”, sărbătoarea din acest an ce s-a desfăşurat în Dealul Doștiorului din Ampoița, comuna Meteș, au participat aproximativ 400 de oameni.
Citește și Mesaje, Felicitări, Urări și SMS-uri de Rusalii pentru cei dragi. Ce nume se sărbătoresc cu acest prilej
Scena a fost a artiștilor consacrați - Sava Negrean Brudașcu, Mariana Anghel, Leontina Fărcaș, Floricica Moga, Maria Filimon, Nicolae Plută, Dorina Narița, Nicolae Tuhuț, Cătălin Hașa – alături de orchestra Centrului de Cultură “Augustin Bena” Alba, dirijată de Alexandru Pal.
Atmosfera a fost completată şi de Ansamblul de dansuri a Comunei Meteș, care și-a făcut debutul la sărbătoare, dar și de Grupul “Ampoiceana”.
Cu această ocazie, Primăria comunei Meteş a lansat şi “Cartea de onoare” a comunei, în care sunt evidenţiate persoanele care s-au implicat în viața comunității, potrivit primarului comunei Meteș, Dan Cosmin Opruța.
Sarbatoarea din Dealul Doştiorului a continuat la Căminul Cultural din Ampoiţa. Interpreta de muzică populară Delia Jude și formația Alin Joldeș au întreținut atmosfera de bal până la miezul nopții.
ȘTIREA TA — trimite informații foto/video la Alba24
Publică Anunț Gratuit pe Alba24.ro
Publica un anunt gratuit






Comentarii (0)