Connect with us
Publicitate

Eveniment

FOTO: SCANDAL la ședința CL Alba Iulia. Părinții copiilor de la clubul de fotbal „Unirea” au cerut sprijin financiar pentru deplasările echipei

Publicat

IMG_5417 La ședința Consiliului Local de marți, 8 septembrie, au participat aproximativ zece părinți ai copiilor care joacă fotbal la Clubul „Unirea” din Alba Iulia. Aceștia au solicitat consilierilor locali sprijin financiar pentru deplasarea echipei la jocurile și competițiile în care cei mici sunt înscriși. Discuțiile au degenerat, după ce reprezentanții administrației locale și-au amintit de Dosarul finanţărilor ilegale de la Fotbal Club Unirea Alba Iulia, anchetat de DNA acum trei ani.

În fața Primăriei s-au adunat, înainte de începerea ședinței extraordinare a Consiliului Local, câteva zeci de părinți și copii de la Clubul de fotbal „Unirea”. Problema acestora a fost explicată de către consilierul Rareș Buglea, care este și reprezentantul CL la Fotbal Club „Unirea” Alba Iulia.

„Vreau să vedem situația de la Clubul <Unirea> fără resentimente, fără a ne gândi la ce a fost cândva, ci pur și simplu la cei 170 de copii din Alba Iulia, care sunt frumoși, sunt sănătoși și sunt disciplinați pentru că fac sport de performanță, cel mai iubit sport din lume și anume fotbal, asta însemnând cel puțin 5 antrenamente pe săptămână. Ei au ales fotbalul, iar obligația noastră este să-i sprijinim. 170 de familii au ajuns în impas. Din lipsă de finanțare, din lipsă de sprijin, activitatea acolo nu poate merge mai departe. Acești oameni au ajuns la faza de a face chetă, pentru deplasări, ca să încheie acest sezon competițional. Sprijinul spre ei, așa cum merge și pentru alte ramuri sportive, trebuie să existe din partea noastră, pentru că altfel descurajăm să facă sport  170 de copii. Și nu ne referim doar la cei 170, în urma lor vin frați mai mici, vecini, prieteni, care știu că acolo a fost o pepinieră și vor să facă. Le tăiem și acestora avântul, în măsura în care în Alba Iulia s-au umplut cazinourile, jocurile de noroc și alte locații deloc de dorit”, a spus Rareș Buglea.

Situația Clubului „Unirea” este discutată de trei-patru ani. Soluția propusă, aceea de a înființa un club sportiv municipal, este îmbrățișată de către reprezentanții părinților.

Viceprimarul Paul Voicu a părăsit sala de ședințe înainte de finalizarea discuțiilor. „Ați pus greșit problema de la început. Acest Consiliul Local niciodată nu a neglijat o unitate sportivă. Și Consiliul Local și Consiliul Județean au susținut tot ceea ce a însemnat activitatea de fotbal, nu numai pentru copii, ci și pentru juniori sau adulți. Am susținut când Alba Iulia a fost de două ori în Divizia A, a fost foarte susținută echipa de fotbal. Când îți este sechestrată averea patru ani și nu dormi nopțile, dumneavoastră ați mai vota?”, a spus Paul Voicu.

”Haideți să ne întâlnim, un grup de consilieri care iubim sportul, și facem un proiect de hotărâre. Noi sincer ne zbatem o jumătate de an să găsim o formă legală, dar am ajuns la concluzia că nu putem decât făcând acest club municipal. Nu putem altcumva să dăm bani legal, pentru că uitați-vă ce se întâmplă în țară, ați văzut la Târgu Mureș, ați văzut la Ploiești, la Timișoara. Din păcate, după un anumit timp, au început să răbufnească problemele. Eu nu zic că oamenii aceia au fost vinovați, dar sunt duși să dea cu subsemnatul, sunt în procese, sunt cu averile restricționate, deci sunt probleme”, a transmis viceprimarul Gabriel Pleșa.

Pe de altă parte, regulamentul de funcționare a bazelor sportive a fost aprobat după ce antrenorii au făcut orarul. „Ce s-a putut am făcut, au fost clar prioritari copiii din Alba Iulia. Din păcate nu avem baza legislativă la ora asta prin care să putem acorda acești bani, din bugetul local”, a mai completat Gabriel Pleșa.

Reprezentanții părinților, prezenți la ședință, au adus ca argumente pentru finanțarea deplasărilor performanțele obținute de copii.

„Am participat la cupa federației, am câștigat-o. Vă spun, cadrul legal există. Exact cum există la Performanța Ighiu, cum există la CSU Cugir, cum există la Galda de Jos sau la Vințu de Jos. Trebuie să ne punem toți de comun acord și să susținem acești copii, pentru că ei reprezintă județul Alba în orice competiție. Am fost la Barcelona, am câștigat competiție internațională acolo. Cred că punem în balanță prea multe chestiuni, că am fost citați pe la DNA, pe nu știu eu unde”, a spus unul dintre reprezentanții părinților.

Potrivit primarului Mircea Hava, singura soluție ar putea fi înființarea unui club sportiv municipal.

„Alte forme nu există. În primul rând, vreau să vedem cine din Primărie va semna documente. O soluție să dăm bani într-un sistem ilegal nu există. Singura chestiune pe care noi lucrăm este clubul sportiv. Nu vă promit că Consiliul Local vă poate ajuta financiar. Pe bazele sportive, indiferent cine este, nu poate juca decât cu plată. În momentul în care este club municipal, stadionul trece la club. Buget, tot ce se face, noi dăm banii. Consiliul Județean, la ultima discuție, a spus că dă și el o cotă parte. Singurii bani care s-au dat la sport au fost la CSU Universitatea, care este altceva, este a Ministerului Educației și acolo se poate, pe lege, să se dea bani”, a declarat primarul Mircea Hava.

Reamintim că pe baza unei cauze instrumentate de DNA, privind finanţări publice acordate clubului de fotbal albaiulian, în dosarul la care se face referire, cinci inculpaţi au scăpat atât de acuzaţiile penale, cât şi de cele pe latură civilă, prin decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia, în aprilie 2015. Acuzaţiile au fost de folosire ilegală a unor sume de bani alocate pentru finanţarea clubului de Consiliul Local Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba în perioada 2005 – 2011. În total ar fi fost vorba de aproximativ 11 milioane de lei: 8 milioane de lei de la Consiliul Local şi 3 milioane de lei de la Consiliul Judeţean.

Citeşte şi DNA Alba Iulia a pierdut procesul finanţărilor de la FC Unirea: Toţi inculpaţii au scăpat de acuzaţiile penale şi de sechestrul pe averi

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate