Actualitate
FOTO ȘTIREA TA pe Alba24: Cu Ambulanţa la barieră, în parcarea cu plată din centrul oraşului Alba Iulia. Pacientul, adus în scaun cu rotile până la salvare
Parcarea cu plată din centrul orașului Alba Iulia pune „bețe în roate” echipajelor de urgență. Un cititor Alba24 a surprins pe imagini, sâmbătă, o ambulanță care a așteptat în fața barierei preluarea unei persoane, fără a intra în parcare.
Potrivit cititorului Alba24, sâmbătă, 19 decembrie, în jurul orei 14.00, un echipaj de urgență a așteptat în fața barierei preluarea unei paciente, fără a intra cu autospeciala în parcare. Potrivit acestuia, femeia a fost transportată într-un scaun cu rotile de către personalul medical, din zona unui local, spre ambulanța care aștepta în fața barierei.
„Cum se va proceda în cazul în care simultan trebuie să fie solicitată salvarea și pompierii? Când s-a votat regulamentul de funcționare a parcării nu s-a luat în calcul o asemenea situație?”, a transmis cititorul Alba24.
Reamintim că parcarea cu plată inaugurată în acest an pe strada Tudor Vladimirescu, după modernizarea zonei a iscat nemulţumiri din partea locatarilor, dar şi a altor albaiulieni, ce au reclamat tarifele prea mari.
Vezi şi ŞTIREA TA pe ALBA24: Parcare modernă, cu plată şi… goală, în centrul Alba Iuliei, la o lună de la inaugurare. Aglomeraţie de maşini în spatele blocurilor
Dacă surprindeţi situaţii sau evenimente pe care le consideraţi de interes pentru comunitate, aşteptăm informaţii şi imagini pe Ştirea Ta pe Alba24.ro.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
bubu
marți, 22.12.2015 at 15:39
pentru doar un leu !