parcare vladimirescu goala La aproape o lună de la punerea în funcţiune a sistemului de acces cu plată în parcarea modernizată din zona străzii Tudor Vladimirescu, spaţiile sunt tot goale. Cu alte cuvinte, localnicii, angajaţii instituţiilor din zonă  şi vizitatorii ocolesc varianta "pe bani" şi caută alte locaţii pentru a-şi lăsa maşinile. Spre disperarea locuitorilor din blocuri, care nu mai au spaţiu pentru maşini şi nici prea mult loc de trecere.

Publicitate

Situaţia a fost sesizată de un cititor Alba24 care consideră că administraţia locală trebuie să găsească o soluţie.

“12.10.2015. Un proiect de zeci de milioane de lei stă nefolosit şi gol din cauza unei ambiţii administrative, în timp ce locatarii din zona Unirea-BCR sunt sufocaţi de maşinile instituţiilor din zonă, care au nesimţirea să nu folosească parcarea plătită, ale angajaţilor acestor instituţii cărora 18 lei pe zi nu le convine să plătească şi ale vizitatorilor acestor instituţii şi spaţii comerciale care sufocă efectiv zona”, a transmis cititorul Alba24.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

parcarea-blocurilor Acesta solicită remedierea situaţiei şi atenţionează administraţia locală.

“Domnule primar şi dragă administraţie locală, când aveţi de gând să luaţi o măsură imediată de-a rezolva această situaţie??? Vă bateţi joc de locatarii acestei zone prin incompetenţa de care daţi dovadă de-a gestiona situaţia şi de-a o remedia de urgenţă.

Se pare că parte din proiectele primarului Mircea Hava sunt doar de frumuseţe, să aibă cu ce se lăuda domnia sa, nu şi utile pentru cetăţeanul plătitor de impozite şi taxe din care, surpriză, îşi ia salarul şi domnul primar & comp”, mai precizează cititorul.

Publicitate

Vă reamintim că în 14 septembrie autoritățile au pus în funcțiune sistemul cu plată în parcarea situată pe strada Tudor Vladimirescu. Încă din prima zi, şoferii nu se prea înghesuiau să folosească noul spaţiu modernizat, iar majoritatea locurilor erau goale. Situaţia a continuat de atunci, în aceeaşi manieră.

În loc să dea bani pe parcarea "din faţă", şoferii îşi lasă maşinile în spaţiul din spatele blocurilor, şi aşa aglomerat.

Citeşte şi FOTO: ACCES cu PLATĂ în parcarea din centrul orașului Alba Iulia. Semafoarele din sensul giratoriu, funcţionale

Citeşte şi REGULAMENTUL de parcare cu plată în centrul oraşului Alba Iulia, APROBAT. Locatarii din zonă plătesc abonament 100 de lei pe lună. TARIFE

Dacă surprindeţi situaţii sau evenimente pe care le consideraţi de interes pentru comunitate, aşteptăm informaţii şi imagini pe Ştirea Ta pe Alba24.ro

Publicitate