Actualitate
FOTO ŞTIREA TA pe ALBA24: Lucrările de mântuială au distrus două străzi din Stremț. Unii localnici speră că se vor repara în campania electorală
Campania electorală vine cu speranțe pentru locuitorii din Stremț. Unii dintre aceștia se plâng de două străzi din localitate care au fost distruse din cauza lucrărilor de asfaltare făcute de mântuială. Speră că, printre promisiunile electorale și actele de binefacere din această perioadă, să se refacă și cele două străzi distruse.
„Am fost în vizită la o mătușa a mea în Stremț. Am rămas uimită de cum arată strada ei. Priviți și dumneavoastră în ce hal sunt primele două străzi (cum se intră în localitatea Stremț, dinspre Teiuș , pe stânga). Lucrările au fost demarate anul trecut, au asfaltat de mântuială, stricând bunătate de drum pietruit, pentru ca apoi, în luna august a acestui an să rupă asfaltul în locurile unde a cedat. Toată luna august, o echipă de muncitori a pierdut vremea pe acolo, făcând numai gălăgie și mizerie, după care la un moment dat au plecat lăsând străzile așa cum se vede.
Se aude că nu mai sunt bani sau că nu mai răspund la telefon (fiind o echipă adusă din… zona Moldovei) Mătușa (și nu numai ea) face apel și speră că, acum, în campanie electorală, poate se rezolvă și aceste două străzi pentru că nu se mai poate circula, odată cu venirea iernii. Ar fi interesant care este motivul pentru care primăria face câte ceva prin localitate doar și numai în campanie electorală”, ne-a transmis un cititor Alba24.ro.
Dacă ești martor la un eveniment deosebit pe care vrei să îl vadă toată lumea poți trimite informații, imagini sau secvențe video pe pagina de facebook Alba24 sau pe Ştirea Ta pe Alba24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News