FOTO: Un fragment de geam din anticul Apulum, descoperit în cel mai mare șantier arheologic din Alba Iulia. Cum se producea sticla

Probabil cel mai mare șantier arheologic din Alba Iulia, săpăturile realizate sub tipografia ”Altip”, au scos la suprafață vestigii arheologice suprinzătoare. 

Situl arheologic a scos la suprafață o casă romană impunătoare care a aparținut unei persoane importante din Apulum. Printre cele mai importante descoperiri se află și o diplomă militară, un artefact rar, care va fi inclus în categoria Tezaur. 

Arheologii muzeului continuă să prezinte ce vestigii au scos din șantierul arheologic și să explice și povestea lor.

Spre exemplu, recent, arheologii Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia au prezentat un colț de geam roman. Vedeți în rândurile de mai jos procesul de obținere a sticlei în Roma Antică, proces explicat de arheologi.

De unde provine colțul de geam

Fragmentul de geam provine, alături de mai multe fragmente similare, dintr-o casă romană construită în faza de municipium la care ajunsese așezarea civilă a castrului în timpul împăratului Septimius Severus (193-211 p.Chr.).

Spre deosebire de geamurile noastre, cele romane nu erau complet transparente, ci translucide, adică permiteau trecerea luminii, dar nu și a detaliilor sau a imaginilor clare.

La romani, sticla a fost utilizată ca material pentru geamuri începând cu sfârșitul sec. I a.Chr. – sec. I p.Chr. (așa cum o atestă mai ales descoperirile de la Pompeii și Herculaneum).

Cum făceau romanii sticla

Sticlele ferestrelor romane erau în general de un albastru-verzui deschis sau mai închis, deși existau și sticle galbene sau maro, în funcție de starea de oxidare a fierului prezent în compoziția lor.

Meșterii au încercat să obțină treptat sticle de ferestre mai transparente prin adăugarea manganului ca decolorant. Principiul fabricării sticlei romane se baza pe topirea unui amestec alcătuit din trei ingrediente principale: siliciu (nisip), sodiu și calciu.

Carbonatul de sodiu (natron) scădea punctul de topire al siliciului pentru a forma sticla. Pentru a reduce solubilitatea, se adăuga un stabilizator, precum varul (oxidul de calciu) sau magneziul.

Tehnica de turnare

Prin tehnica de turnare, utilizată de romani la început, panourile erau produse prin turnarea sticlei complet topite și vâscoase în forme rectangulare de piatră sau teracotă, adesea presărate cu nisip pentru a împiedica lipirea sticlei de fund.

Acest procedeu rezulta în sticlă cu o suprafață netedă și una aspră, cu denivelări. În timpul procesării, sticla era întinsă cu instrumente, care de obicei lăsau urme pe plăcile de sticlă. Sticla pentru ferestre produsă prin suflare a apărut mai târziu, probabil după sec. al II-lea p.Chr., și se caracterizează prin două fețe netede.

Aspectul suprafeței, grosimea panourilor, forma marginii și aspectul bulelor din interior pot face distincția între plăcile turnate și cele suflate.

Fragmentele din sticlă descoperite recent în situl roman Apulum sunt translucide, cu nuanțe verzui și albastru deschis (aqua), și au grosimi care variază între 3 mm și 5 mm, urmând a fi supuse unor analize arheometrice specifice.