Circulația rutieră pe podul peste râul Arieș de la Turda, pe DN1, se va redeschide luni, 13 decembrie. Potrivit CNAIR, deschiderea are loc cu o lună mai devreme față de termenul contractual prevăzut, deși vremea ploioasă a creat dificultăți în derularea lucrărilor.

Publicitate

Termenul contractual de finalizare era 12 ianuarie 2022, conform graficului de execuție aprobat de supervizor, au transmis joi reprezentanții CNAIR, într-un comunicat.

„Antreprenorul a efectuat lucrări de consolidare a infrastructurilor și de înlocuire a suprastructurii podului pentru a asigura calitatea necesară, din punct de vedere legal și tehnic, pentru ca circulația să se desfășoare în condiții de siguranță și confort.

Valoarea contractului a fost de 6.682.073,00 lei fără TVA. Perioada de garanție este de 3 ani”, au precizat reprezentanții CNAIR.

Publicitate

Reamintim că în data de 25 martie 2021 circulația pe pod a fost închisă și deviată pentru executarea lucrărilor de reparații.

Redeschiderea circulației pe podul peste râul Arieș de la Turda reprezintă o nouă veste bună pentru șoferii care circulă între Alba Iulia și Cluj-Napoca, după deschiderea recentă a lotului 2 al Autostrăzii A10 Sebeș - Turda, între Alba Iulia și Aiud.

Vezi și LIVE VIDEO: S-a DESCHIS Lotul 2 de pe autostrada A10 între Alba Iulia și Aiud. Se circulă fără întrerupere între Sibiu și Cluj

Urmăriți știrile Alba24.ro și pe Google News