Eveniment
FOTO-VIDEO: CÂȘTIGĂTORII ediției 2014 a festivalului „VOCILE CETĂȚII”. Vezi la cine a ajuns Marele Premiu în valoare de 1.000 de euro

Marele câștigător al acestei ediții a festivalului-concurs „Vocile Cetății”, Radu Marcel Ghișoiu, este primul băiat care a câștigat trofeul festivalului, după ce în 2013, câștigătoare a fost Doina Cocârță și primul titlu de „Voce a Cetății” i-a fost acordat, în 2012, Antiniei Simion.
Două premii speciale „Paul Părău și PGH Records” au fost acordate concurentelor Cătălina Sofica din Alba Iulia și Ilinca Toader din Ocna Mureș – cea mai tânără concurentă din istoria festivalului, în vârstă de doar 12 ani. Cele două interprete își vor putea înregistra piesele în studio.

În cea de-a doua seară a Festivalului-concurs „Vocile Cetății” 2014, a avut loc Gala Laureaților. Cu această ocazie au mai fost prezentați o dată toți participanții în festival și s-a făcut decernarea premiilor. Toți concurenții au fost invitați pe scenă pentru a-și primi diplomele de participare, în aplauzele publicului, iar premianții au mai cântat o dată cele două piese cu care au participat la festival.
Seara a fost deschisă de un recital susținut de interpretul Alin Ignat, cunoscut deja în Alba Iulia, care a cântat câteva piese „cover” din repertoriul internațional.

Juriul ediției 2014 Festivalului-concurs „Vocile Cetății” a a fost compus din Claudiu Marean – directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Alin Ignat – artist, Daniela Floroian – directoarea Centului de Cultură „Augustin Bena” Alba, Gheorghe Berghian – directorul Casei de Cultură a Studenților și profesorul Eugen Hârșu.
Vedeți aici cum s-a petrecut prima seară a festivalului „Vocile Cetății” 2014: FOTO-VIDEO: „Vocile Cetății”, ediția a III-a. Zece tineri interpreți în concurs pentru Marele Premiu de 1.000 de euro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dionis
sâmbătă, 10.05.2014 at 19:55
Radu Marcel Ghisoiu nu face parte din cei zece cantareti participanti.
A cantat, fiind printre cei zece, Radu Gisoiu din Fagaras … Nu stiu ce sa mai cred …