Connect with us

Eveniment

FOTO-VIDEO: Demonstraţie de gastronomie romană, cu Chef Cosmin Toma, la finalul Festivalului Apulum 2018

Publicat

A fost ultima zi a Festivalului Roman Apulum, ediţia 2018. Albaiulienii şi turiştii au avut ocazia să vadă o demonstraţie de gastronomie antică şi să afle detalii despre meşteşugurile vremurilor.

Au fost invitaţi în bucătăria celui mai mare bucătar din Imperiul Roman, Apicius. Aşa a început prezentarea Chef Cosmin Toma, care, îmbrăcat în haine specifice epocii, a peparat carne de porc cu mere, într-un cazan pus pe foc cu lemne. Denumirea mâncării, în limba latină, „minutal matianum”.

Cel care a explicat şi în limba latină ce se găteşte a fost istoricul Tudor Roşu, de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia. A dezvăluit şi detalii despre bucătarul roman, Apicius, contemporan al împăratului Octavian Augustus.

Ingredientele au fost: carne de porc, mere, ceapă, praz, sare, chimen, coriandru, mărar, smochine, sos de peşte, ulei de măsline, curmale, mentă, verdeţuri, vin roşu. Meniul a fost completat cu brânză proaspătă, măsline, ridichi, morcovi, pere.

Au fost servite, în total, peste 200 de porţii.

Ediția specială a Festivalului Roman din anul 2018, denumită în mod simbolic „Începuturi”, face trimiteri clare către începuturile poporului român și este axată în mod special pe perioada celor două războaie daco-romane și formarea poporului român. Peste 300 de reenactori și 13 asociații de profil au fost invitaţi la Alba Iulia pentru a reconstitui legendarul episod militar dintre împăratul roman Traian și regele dac Decebal, conflict care a stat la baza formării provinciei Dacia și la începutul procesului de etnogeneză daco-romană.

Ce s-a întâmplat la ediţia festivalului din 2018:

Vezi FOTO-VIDEO: A treia zi a Festivalului Roman APULUM 2018. Jocurile în onoarea zeiței Flora şi parada militară

Citeşte FOTO-VIDEO: Echipamente ale legionarilor romani, prezentate la începutul Festivalului Roman Apulum

Vezi FOTO-VIDEO: Cum a  început Festivalul Roman APULUM 2018. Demonstrații militare, lupte de gladiatori și dansuri antice

Vezi FOTO-VIDEO Festivalul Roman APULUM 2018: Prezentări și demonstrații ale trupelor participante

Vezi FOTO-VIDEO Festivalul Roman APULUM 2018: Războaiele lui Domițian cu dacii, dansuri antice și paradă cu torțe

foto-video: Cosmin Szekely

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement