FOTO: Inata și Corver, doi câini din Alba Iulia sunt singurii atestați pentru salvare urbană din România. Antrenați să caute supraviețuitori sub dărâmături
Doi câini din Alba Iulia sunt singurii câini civili din România, atestați în serviciul de căutare și salvare urbană. Este vorba despre Inata Mediguard, aparţinând lui Tibi Krizbai, salvamontist din Alba Iulia și Corver Yan Du, al lui George Popa, medic veterinar. Cei doi, împreună cu un câine de la ISU Botoșani, au participat vineri la un examen organizat de Centrul Chinologic „Aurel Greblea” din Sibiu, au trecut cu bine cele două probe din program și au obținut atestatul cu care vor putea participa la misiuni de salvare ale Centrului Chinologic, în țară sau în străinătate, alături de trupe ale Ministerului Administrației și Internelor.
Publicitate
Concursul a constat în două probe, una de căutare în dărâmături și o probă disciplinară. La prima probă, câinii au trebuit să caute câte o „victimă”, o persoană ascunsă în ruine, în două locații din Sibiu (lângă fostele grajduri Veștem și în incinta Comsim). Suprafața de acțiune a fost de 5.000 de metri pătrați, iar timpul maxim pentru îndeplinirea misiunii a fost de 10 minute. Ambii câini din Alba Iulia au reușit să găsească persoana ascunsă în aproximativ două minute, obținând un scor foarte bun (Inata Mediuguard a primit nota 8,95, iar Corver Yan Du a fost notat cu 8,5). La cea de-a doua probă, cea disciplinară, aceștia au trebuit să execute comenzile date de instructor: "şezi", "culcat", "la pas", "chemare", "traseu cu obstacole" și alte comenzi, care s-au dovedit a fi "floare la ureche" pentru Inata și Yan.
Publicitate
Atestatele în serviciul căutare și salvare urbană le-au fost oferite de Centrul Chinologic „Aurel Greblea” din Sibiu, iar de acum înainte, cu aceste documente, cei doi câini vor putea fi solicitați să participe la misiuni de salvare atât în țară, cât și în străinătate. Ambii câini activează în Asociației Române pentru Câini de Salvare (ARCS), iar Inata Mediguard este și în cadrul Salvamont Alba. Cei doi au avut numeroase intervenții de salvare în Munții Apuseni și în țară. De asemenea, cei doi câini sunt singurii atestați IRO pentru avalanșă, din România, după ce au obținut Certificate Internaționale pentru intervenții în caz de avalanşă, în luna ianuarie, în Italia. Citiți aici cum au obținut aceste documente.
Publicitate
Vedeți, mai jos, imagini din timpul probelor de căutare în dărâmături:
Alba24.ro este publicația de referință pentru știri locale din județul Alba, editată de Independent SRL din 2010. Acoperim evenimentele din Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Aiud, Cugir și toate localitățile județului. Suntem membri UZPR și colaborăm cu agențiile Agerpres și Mediafax pentru informații verificate. vezi mai mult ...
Comentarii (1)
O
Om dat dispărut de trei zile, găsit în pădure lângă Cluj. La acțiune au participat salvamontiștii din Alba cu câini antrenați pentru situații de urgență | Alba2414 decembrie 2013
[...] Citiți și: Inata și Corver, doi câini din Alba Iulia sunt singurii atestați pentru salvare urbană din Româ... [...]
Comentarii (1)