Contacteaza-ne si pe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: Palatul Principilor din Alba Iulia, în plin proces de restaurare. Lucrări de peste 16 milioane de lei

Publicat


Palatul Principilor din Alba Iulia este în plin proces de restaurare. Lucrările la Corpul E, în valoare de 16,2 milioane de lei fără TVA, sunt executate de o firmă din Satu Mare și ar trebui să fie gata în vara anului 2020. În Corpul Principal E va fi amenajat Muzeul Principatului Transilvaniei, scopul fiind creşterea numărului de turişti.

palatul principilor lucrari

În luna noiembrie 2018, Primăria Municipiului Alba Iulia a făcut cunoscută încheierea procedurilor de atribuire a contractului pentru lucrările de restaurare și valorificare a corpului principal al Palatului Principilor, prin proiectul „Conservarea, restaurarea și valorificarea durabilă a Ansamblului Palatului Principilor din Alba Iulia – Centru Expozițional Corp Principal E“, transmit reprezentanţii administraţiei locale, într-un comunicat.

Ofertantul ales câştigător, în urma licitaţiei, este EURAS SRL Satu Mare, iar valoarea contractului este de 16.211.034, 33 lei fără TVA. Predarea amplasamentului către constructor a avut loc în data de 19 noiembrie. Euras este o firmă specializată în restaurarea monumentelor istorice, înfiinţată în 1994. În această perioadă, a restaurat, modernizat sau construit mai multe biserici, mănăstiri şi alte clădiri istorice din Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Hunedoara, Bihor, Sibiu, Braşov, Covasna, Argeş, Timiş, Cluj, Neamţ, Suceava, Mureş, Bistriţa-Năsăud. La Bucureşti, a restaurat sediul Institutului Cultural Român, iar în judeţul Alba – Biserica Evanghelică Luterană din Sebeş, cea din Gârbova, Biserica din lemn din Turdaş, Cetatea Aiudului, Biserica Episcopală Geoagiu de Sus.

muncitor santier restaurare

Vezi şi Cinci oferte pentru lucrările de restaurare a corpului principal al Palatului Principilor din Alba Iulia

Potrivit Primăriei, procedura de licitaţie a fost una de durată, din cauza contestaţiilor. După prima etapă de depunere, Municipiul Alba Iulia a declarat toate cele trei oferte depuse la prima licitație ca neconforme, atât cu cerințele din caietul de sarcini cât și cu nevoia de experiență pe care trebuie să o probeze pentru a executa o lucrare într-un sit de patrimoniu de categoria A de importanță. Procedura a fost reluată imediat ce municipalitatea a primit decizia finală favorabilă din partea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Şi cea de-a doua etapă de depunere a ofertelor a fost marcată de contestaţii. Procedura s-a încheiat în 7 noiembrie, când administrația locală a trimis la semnat contractul de lucrări.

lucrari palatul principilor 2Citeşte şi Primăria Alba Iulia reia licitaţia pentru lucrările la Palatul Principilor. Ofertele depuse până acum, neconforme

Proiectul presupune lucrări de consolidare, conservare, restaurare – inclusiv picturi murale decorative, dotări interioare și expoziționale, durata lucrărilor fiind de 21 de luni.

Obiectivele majore ale proiectului vizează conservarea, restaurarea și valorificarea durabilă a Ansamblului Palatului Principilor din Alba Iulia — Centru Expozițional Corp Principal „E”, în suprafață de 3.113,64 metri pătrați, prin lucrări de consolidare, conservare, restaurare  dotări interioare și amenajări expoziționale, în vederea valorificării durabile în acord cu statutul său istoric cu valențe naționale și europene.

lucrari palatul principilor 3

Restaurarea Palatului Principilor ar urma să genereze creșterea numărului de turiști

Funcțiunile propuse prin proiectul amintit sunt culturale și sunt considerate de specialiști potrivite atât pentru clădire ca monument istoric, cât și pentru a atrage un număr cât mai mare de turiști.

În primul rând, se dorește amenajarea unui Muzeu al Principatului Transilvaniei. Se vor avea în vedere atât  etapele de construcție a clădirii, cât și picturile valoroase din epoci diferite care pot fi conservate in situ. Potrivit istoricilor implicați în cercetarea Palatului, Muzeul ar aduce în atenția publicului larg cel puțin 200 de ani de istorie a TransilvanieiPe termen lung, proiectul va aduce un plus de valoare pe toate planurile, de la serviciile culturale, comerciale, de turism, alimentaţie publică, în plan local, și ulterior la dezvoltarea economică şi culturală pe plan judeţean, regional şi naţional. Se vor crea produse culturale noi, prin diversificarea ofertelor de turism, alimentaţie şi cazare publică, prin faptul că va deveni un pol catalizator, de convergenţă şi atracţie pentru turişti.

Prin proiect sunt gândite și pârghii prin care se urmărește creșterea constantă a numărul de vizitatori, după finalizarea lucrărilor de restaurare a corpului principal al Palatului Principilor: de la circa 2.000 acum, la 26.000 după primul an de implementare a proiectului și la peste 60.000, după încă cinci ani.

restaurare palatul principilor

Palatul Principilor, monument unic în Transilvania

Palatul Principilor, ridicat în secolul al XV-lea, este considerat de către specialiști cea mai importantă clădire administrativă din Transilvania și îmbină mai multe stiluri arhitectonice: gotic, renascentist și baroc. Edificiul emblematic din Cetatea Alba Carolina şi-a trăit gloria în vremea Principatului Transilvaniei, când timp de peste 150 de ani (1541-1699), soarta regiunii a fost dirijată de la Alba Iulia. Se înţelege de la sine că reşedinţa principilor a constituit pe parcursul epocii centrul şi cea mai importantă scenă a vieţii politice din Transilvania.

Citeşte şi FOTO: Palatul Principilor din Alba Iulia, cel mai important ansamblu – monument al Transilvaniei

Proiectul „Conservarea, restaurarea și valorificarea durabilă a Ansamblului Palatului Principilor din Alba Iulia – Centru Expozițional Corp Principal E“, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, este implementat de către Municipiul Alba Iulia și are o valoare totală de peste 21,7 milioane de lei, din care 20,6 milioane de lei, reprezentând 98% din valoarea eligibilă a proiectului, reprezintă finanțare nerambursabilă. Programul Operațional Regional 2014-2020 este implementat la nivel național de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, iar la nivel regional de către ADR Centru, organism intermediar al programului ce monitorizează implementarea acestui proiect.

Parteneri în proiect sunt Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Culturii și Identității Naționale.

Durata de implementare a proiectului este de 67 de luni, până la sfârșitul lunii aprilie 2020.

Foto,video: Cosmin Szekely


Vezi cele mai interesante video Alba24.ro


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

BLAJ

Cât va costa iluminatul festiv pentru sărbătorile de iarnă, la Blaj. Achiziție de noi elemente și decorațiuni. Cum vor arăta

Publicat

Autoritățile din Blaj se pregătesc pentru sărbătorile de iarnă. Primăria va investi anul acesta peste 800.000 de lei pentru achiziția de noi elemente de iluminat festiv și pentru montarea respectiv demontarea celor existente. Printre elementele decorative noi se numără doi brazi de Crăciun, din metal, împodobiți cu instalații luminoase, cu o înălțime de 9,3 respectiv […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO: Juniori din Alba și din țară au participat la Sebeș, la turneul de tenis de câmp ”Cupa Muhlbach”. LISTA CÂȘTIGĂTORILOR

Publicat

tenis sebes

În perioada 12-15 octombrie 2019, Municipiul Sebeș a fost gazda competiției “Cupa Muhlbach” la tenis de câmp, rezervată copiilor și juniorilor, la categoriile de vârstă 10, 12, 14, 16 ani, băieți și fete. La competiție au participat sportivi legitimați din Sebeș, Alba Iulia, Cugir, dar și din mai multe orașe din țară precum: Petroșani, Sibiu, Hunedoara, Zalău, Târgu-Mureș, […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO-Razie în 11 județe: Grupare de proxeneți și traficanți de minori, destructurată cu ajutorul ofițerilor DIICOT Alba

Publicat

politie mascati

Ofițerii DIICOT Alba au participat la o serie de percheziții domiciliare în mai multe județe din țară, pentru a destructura un grup infracțional organizat, specializat în trafic de minori, trafic de persoane și proxenetism. Potrivit publicației observator.tv, mai multe persoane vizate în dosar ar avea legătură cu bătaia din Piața Constituției, din noaptea de 29 spre […]

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Povestea incredibilă a unei șpăgi de 100 de lei la Casa de Pensii Alba. Flagrant la un pensionar care își primea mita înapoi

Publicat

casa de pensii alba

Un pensionar, un funcționar al Casei Județeane de Pensii Alba, 100 de lei șpagă, un denunț, o supraveghere audio-video timp de 48 de ore și un flagrant în care funcționarul a înapoiat banii către bătrân, sunt ”ingredientele” dosarului unei mite oferite de un vârstnic, pentru un bilet de tratament, instrumentat de ofițerii Serviciului Județean Anticorupție […]

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate