S-a deschis accesul rutier pe cele două noi poduri de acces în Cetatea Alba Carolina, de pe strada Nicolae Iorga. Inaugurarea noului tronson de drum a avut loc sâmbătă, 29 septembrie 2012, în prezența primarului Mircea Hava și a patronului firmei "Grup Corint", Dan Sabău, care au tăiat panglica alături de câțiva albaiulieni. Cu această ocazie, cei prezenți au avut parte și de un scurt spectacol de paradă a Gărzii Cetății.
Publicitate
Pasajul rutier pornește din proximitatea Hotelului "Cetate" și duce până la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Acesta este alcătuit din două poduri – primul, în lungime de 10 metri, ce face legătura între Platoul Romanilor și contragarda Bastionului Sf. Mihail, iar cel de-al doilea, în lungime de 37 metri, ce relaționează cu interiorul Cetății. În incintă au fost amenajate și locuri de parcare.
Deocamdată, accesul pe strada Nicolae Iorga este deschis tuturor autoturismelor, însă, în aproximativ două săptămâni, intrarea va fi restricționată de două bariere, iar accesul se va face contra cost, în mod diferențiat: gratuit pentru riverani și la prețuri diferite pentru cei care au anumite interese, profesionale sau turistice în Cetate, a anunțat primarul Mircea Hava.
Publicitate
Începând de sâmbătă, circulația pe strada Mihai Viteazul a fost închisă, iar accesul spre Grădinița nr. 8 se va face pietonal, pe porțile a V-a și a VI-a.
Proiectul de reabilitare a laturii de Vest a Cetăţii a fost estimat la o valoare de aproximativ 16 milioane de euro, iar lucrările se vor finaliza în 2013.
Vă prezentăm o galerie foto-video de la eveniment:
Alba24.ro este publicația de referință pentru știri locale din județul Alba, editată de Independent SRL din 2010. Acoperim evenimentele din Alba Iulia, Sebeș, Blaj, Aiud, Cugir și toate localitățile județului. Suntem membri UZPR și colaborăm cu agențiile Agerpres și Mediafax pentru informații verificate. vezi mai mult ...
Comentarii (16)
C
Cocoluţă4 octombrie 2012
În Cetate vor intra cu autoturismele 2 categorii de persoane: turiştii şi cei obligaţi profesional. Primii intră de plăcere, ceilalţi nu au ce face. Dacă pentru turişti poate fi solicitată o taxă auto, pentru "obligaţi" s-ar putea fie reduce taxa pe fiecare intrare la un nivel simbolic, fie la un abonament periodic, cu o sumă modică - sau, de ce nu, la zero lei.
Interesant este unde se duc banii din taxe, eu sper că vor fi utilizaţi pentru menţinerea zonei Cetăţii la nivel turistic european. Să nu uităm că beneficiem de acest obiectiv turistic şi edilitar datorită subvenţiilor majoritar europene, şi nu datorită ajutorului "nepreţuit" al vreunui investitor local/central/politic. Ce ziceţi?
I
ionRL4 octombrie 2012
@mda - mai cauta pe google ce inseamna comunismu si vorbeste dupaia
M
mda1 octombrie 2012
Prin comentariul tau imi dau seama ca inca mai bantuie pe aici comunismul...
Comentarii (16)