Eveniment
FOTO – VIDEO: Show pirotehnic pe cerul Cetății Alba Carolina oferit de RG Lider din Polonia. Probleme tehnice la linia melodică

Pe baza unei teme date şi folosind acelaşi tip de material ca și cele companii din Bulgaria și România, polonezii au încercat să facă un show „exploziv” de culoare. Cu toate că primele trei minute ale spectacolului au avut ca linie melodică o piesă impusă de jurați, opera lui Verdi, celelalte 12 minute de muzică nu au putut fi punctate din cauza unor probleme tehnice.
Linia melodică este unul din criteriile pe baza căruia a fost evaluat jocul de artificii. O mare parte a show-ului oferit de RG Lider din Polonia a avut mici „defecțiuni” la partea tehnică.


Fiecare membru al juriului este specializat într-unul dintre criterii, pentru care va putea atribui maxim 40 de puncte, pentru restul putând acorda doar maxim 20 de puncte, în total maxim 100 de puncte.
1. Linia melodică și impactul emoțional al focului de artificii – specialist Felicia Filip
2. Sincronizarea pe muzică și calitatea efectelor – specialist Cristian Mihăilescu
3. Tehnic – calitatea, cantitatea și diversitatea artificiilor – specialist Adrian Dăian
4. Imagine și culoare – specialist George Bălșan
Citește și FOTO – VIDEO: „Feerie” de culori și muzică pe cerul Cetății Alba Carolina. Enigma Fireworks din Bulgaria a deschis „ SIMFONIA FOCULUI”
Coloana sonoră a focurilor de artificii este difuzată inclusiv pe frecvența postului de radio local Atlas FM Alba Iulia – 99,7 FM, pentru ca persoanele care au vizibilitate spre focurile de artificii, dar nu se pot deplasa în Piața Cetății, să surprindă în ansamblu momentele.

Duminică este ultima zi a festivalului „Simfonia Focului” la Alba Iulia, dar și ultimul show de artificii oferit de această dată de o companie priotehnică din România. Este vorba despre Pyro Events Team din Brașov, care tot de la 22.30 va aduce lumină şi culoare pe cer.
Simfonia Focului” este un concept unic în România, ce-și dorește să aducă în vizorul publicului una dintre cele mai spectaculoase arte ale planetei – arta pirotehnică de înaltă clasă. Locul de desfășurare al evenimentului se dorește a fi Cetatea Alba Iulia.
O competiție plină de lumină și culoare, festivalul-concurs „Simfonia Focului” dorește să devină, în scurt timp, cel mai important show de acest tip din Europa Centrală și să atragă un număr cât mai mare de spectatori și turiști. Conceptul poate fi completat cu numeroase manifestări adiacente, concerte, evenimente care să marcheze elemente specifice ale țărilor participante.


Urmăriți Alba24.ro și pe Google News