Connect with us
Advertisement

Eveniment

FOTO-VIDEO: Slujba de Sfânta Maria la Mănăstirea Râmeț. Cum au respectat credincioșii regulile din starea de alertă

Publicat

Slujba de Sfânta Maria de la Mănăstirea Râmeț, aflată într-un cadru natural aparte, a fost punct de atracție pentru sute de crendincioși din mai multe județe din țară.

Dincolo de semnificațiile religioase ale sărbătorii, s-a observat însă nerespectarea unor reguli impuse pe timp de pandemie.

Citește și MESAJE de Sfânta Maria 2020. Felicitări și urări pentru prieteni, familie şi cunoscuţi, de ziua numelui

Oameni care nu prea respectau distanța, măști de protecție purtate mai mult sub nas sau riscul reprezentat de împărtășirea cu o singură linguriță sunt câteva dintre detaliile observate la sărbătoare.

Accesul în complexul de cult s-a făcut după ce un reprezentant al mănăstirii dezinfecta mâinile credincioșilor, iar în zonă s-au aflat echipaje de Poliție și Jandarmerie.

Potrivit regulilor de desfășurare a slujbelor în această perioadă, în biserică, între credincioși ar fi trebuit să fie o distanță de 2 metri între aceștia. Din imagini se poate observa că această distanță nu prea a fost respectată.

Pentru că numărul credincioşilor a fost mai mare decât spațiul interior disponibil, o parte dintre credincioşi au ascultat slujba din exteriorul bisericii, fiind respectată regula potrivit căreia aceasta a fost transmisă la difuzoare sau clericii au săvârşit slujba în aer liber, în curtea bisericii.

Dar și în exteriorul bisericii, ar fi trebuit să fie păstrată de 1,5 metri între credincioși.

Vezi și Reguli și condiții la mănăstirile din Alba, de Sfânta Maria. Fără cazare, iar masca de protecție, obligatorie

În interiorul lăcașului de cult, folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți participanții la slujbe, cu excepția slujitorilor bisericești care rostesc rugăciuni, predică sau cântă la strană. Majoritatea credincioșilor au purtat măști, însă unii dintre ei nu au avut acoperit și nasul.

Nu în ultimul rând, credincioșii au sărutat icoanele din biserică, un alt posibil risc pentru sănătate. Iar împărtășirea s-a făcut cu o singură linguriță, care, potrivit celor mai recente reguli, ar fi trebuit dezinfectată după fiecare credincios.

Eduard Jurj

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement