Eveniment
UPDATE FOTO-VIDEO: PANICĂ la Sebeș din cauza unui FUM GROS și NEGRU emanat de o instalație de pe platforma Kronospan
Mai mulți cetățeni din Sebeș au semnalat miercuri, 29 ianuarie, în jurul orei 15:15, prezența în aer a unui fum negru și gros, care ieșea din instalațiile de pe platforma Kronospan.
UPDATE, ora 16:25 – Cauza incidentului. Potrivit șefului Gărzii de Mediu Alba, Dănuț Hălălai, problema a fost cauzată de un senzor defect la uscătorul de așchii.
Vezi și Cronologie: Accidentele tehnologice care au avut loc pe platforma Kronospan din Sebeș. Cel mai grav s-a produs în 2008
Defecțiunea a făcut ca un număr mai mare de așchii să intre în arzător, ceea ce ar fi generat fumul negru și gros, vizibil de la mare distanță. În prezent, inspectorii măsoară parametrii pentru calitatea aerului.
Potrivit lui Dănuț Hălălai, fumul nu ar conține formaldehidă ci ar fi un fum de lemn.
UPDATE, ora 16:20 – „Primarul municipiului Sebeș, Dorin Nistor, s-a sesizat cu privire la evenimentul observat pe platforma industrială Kronospan din Sebeș. A fost solicitat sprijinul APM Alba și al Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Alba, la această oră fiind efectuate măsurători ale caracteristicilor aerului, atât prin intermediul laboratorului mobil din dotarea APM Alba, care a fost adus la Sebeș, cât și prin intermediul sistemului automat de măsurare și monitorizare a calității aerului din proprietatea Municipiului Sebeș, aflat la această oră în cartierul Mihail Kogălniceanu din Sebeș, în curtea grădiniței.
Circulația curenților de aer este favorabilă, nefiind orientată spre zona de locuințe, ci spre Râpa Roșie.
Specialiști îl numesc eveniment tehnologic; la ora actuală nu reprezintă un pericol pentru populație, impactul maxim fiind de circa 10-15 minute”, a transmis Nadia Mitrea, purtător de cuvânt Primăria Sebeș.
UPDATE, ora 16:00 – Contactat de către Alba24, prefectul de Alba, Nicolae Albu, a transmis că din informatiile pe care acesta le are de la Garda de Mediu și de la Agenția pentru Protecția Mediului, problema a fost semnalată la unul din coșurile de fum de pe platformă.
UPDATE, ora 15:45 – Primarul Sebeșului, Dorin Nistor nu se afla în localitate, fiind plecat într-o delegație la București. Acesta a declarat pentru Alba24.ro că a fost informat cu privire la situația de la Kronospan și așteaptă detalii de la autoritățile abilitate.
Dorin Nistor a transmis că, din primele informații pe care le deține, ar fi fost o problemă la centrala de PAL de pe platformă.
Mai mult, ca o coincidență, primarul se afla la București chiar în biroul conducerii Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), unde discuta problema Kronospan și modalitățile de monitorizare a calității aerului.
UPDATE, ora 15:30 – Reprezentații Gărzii de Mediu din Alba s-au deplasat în jurul orei 15:30 spre Kronospan. Este vorba despre șeful gărzii de mediu Dănuț Hălălai și doi inspectori.
Știrea inițială
În jurul orei 15:10, pe adresa redacției Alba24.ro au fost transmise mai multe fotografii de la cititorii din Sebeș cu fumul care ieșea de pe platforma de la Kronospan. În aproape 10 minute, zeci de cetățeni din Sebeș au semnalat prezența fumului și s-au aratat îngrijorați de situație.
„Cam așa arată hornul unei fabrici de procesare a lemnului din Sebeș, județul Alba, astăzi 29.01.2020, ora 15:15”, ne-a transmis unul dintre cititori.
„De aproape 10 minute, un fum negru și gros se poate observa cu ușurință deasupra cartierului Kogălniceanu. Fumul iese dintr-o instalație de la platforma companiei de procesare a lemnului.
Nu știm ce se întâmplă, fumul ba este foarte subțire, ba este foarte gros, dar tot timpul este negru”, a declarat pentru Alba24.ro un locuitor al cartierului Kogălniceanu din Sebeș.
„Fumul s-a mai subțiat în ultimele 10 minute și este o idee mai alb”, a scris un alt cititor, în jurul orei 15:40.
„A plastic ars miroase în Lancrăm”, ne-a scris un alt cititor, în jurul orei 15:47.
Surse foto: Adrian Bucur, Facebook, cititorii Alba24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News