Actualitate
FOTO-VIDEO ŞTIREA TA pe Alba24: Nămolul a închis „Porțile spre Rai” la Șureanu. Proprietarii de pensiuni, nevoiți să-și anuleze rezervările

Cei 18 kilometri care leagă Barajul Oașa de Poarta Raiului, respectiv Domeniul Schiabil Șureanu, sunt impracticabili din cauza nămolului și a gropilor. După topirea zăpezilor și ploile din ultima perioadă, chiar şi mașinile de teren au probleme în deplasarea pe acestă porțiune de drum, spune un cititor Alba24.
Proprietarii de pensiuni sunt cei mai dezavantajați de această situație, fiind nevoiți să își sune clienții și să le anuleze rezervările. Aceștia spun că majoritatea unităților de cazare sunt rezervate pentru vacanța de Paște, însă se tem că nu vor putea să își primească turiștii.
Starea deplorabilă a acestui drum, pe o distanţă de aproximativ 18 km, a fost subiectul mai multor discuţii între autorităţi, întreprinzători şi reprezentanţi ai comunităţii locale, cea mai recentă întâlnire fiind în decembrie, chiar în zona Şureanu.
Este doar un prim pas spre rezolvarea problemei accesului în condiţii bune la zona turistică din Şureanu, care a creat nemulţumiri atât din partea turiştilor, care își strică mașinile în încercarea de a ajunge la Domeniul Schiabil, cât şi din partea întreprinzătorilor locali, proprietari de pensiuni care primesc an de an reclamații din partea clienților.
Investiţia este estimată la valoarea de 40 de milioane de lei, potrivit datelor transmise de directorul Direcţiei Tehnice CJ Alba, Dan Popescu. Suma ar ajunge la circa 15 milioane, în euro, cu TVA.

VEZI: Drumul care face legătura între Transalpina şi zona turistică Şureanu, proiect prioritar în Alba pentru finanţare prin POR
Dacă surprindeţi şi alte imagini sau evenimente pe care le consideraţi relevante pentru cititori, aşteptăm imagini şi informaţii, pe “Ştirea ta pe Alba24”


Urmăriți Alba24.ro și pe Google News