Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

FOTO VIDEO Un bolovan a căzut din cer și a trecut prin acoperișul unei case din Hunedoara. O femeie și 2 copii se aflau la parter

Publicat

Incident bizar în Hunedoara: Un bolovan a căzut prin acoperișul unei case, a găurit acoperișul, plafonul și a ajuns în camera copiilor. Mama împreună cu cei doi copii au scăpat nevătămați pentru că se aflau la parter. La fața locului s-au prezentat pompierii și polițiștii. 

În urma unui apel la 112, prin care s-a anunțat faptul că o piatră a căzut prin acoperișul unei case din municipiul Hunedoara.

UPDATE: Piatra are 30 de centimetri lungime, 15 cm lățime şi între 40 și 50 de kilograme.

S-au deplasat de urgență la locul indicat o autospecială de lucru cu apă și spumă precum și un echipaj SMURD din cadrul detașamentului de pompieri Hunedoara.

Concomitent, a fost alertat și trimis la locul intervenției echipajul CBRN din cadrul ISU Hunedoara, care a efectuat măsurători asupra pietrei, în urma analizei rezultând că aceasta nu prezenta pericol radiologic.

Pentru o analiză amănunțită, piatra a fost ridicată de către IPJ Hunedoara și transportată la Insemex Petroșani.

Din fericire, mama împreună cu cei doi copii minori nu se aflau la etajul clădirii în momentul impactului, ci la parterul locuinței.

Fetiţa a cărei cameră e cea distrusă are 9 ani. Ea mai are un frate de 6 ani şi din fericire, nici unul nu era în camera aceea la momentul incidentului.

Pagubele materiale sunt însemnate, fiind afectat acoperișul casei, plafonul unei camere și mobilierul din aceasta.

UPDATE: Comunicatul IPJ Hunedoara – încă o piatră într-o curte

La data de 29 martie 2022, în jurul orei 13:59, Poliția Municipiului Hunedoara, fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe acoperișul unui imobil, a căzut o piatră și a ajuns în interiorul imobilului.

Polițiștii ajunși la fața locului, au constatat că, la mansarda imobilului s-a produs un orificiu, de asemenea și în tavanul unei camere, piatra aflându-se pe pardoseala camerei.

De asemenea, tot în aceeași dată, un alt cetăţean, a sesizat Poliția Municipiului Hunedoara, că, în curtea casei sale se află o piatră. Polițiștii, au ridicat pietrele și urmează a se efectua cercetări.

În actualizare

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate