Actualitate
FOTO: Zeci de liceeni din Alba Iulia au participat la ateliere de orientare în carieră organizate de Casa de Cultură a Studenților
Zeci de liceeni din Alba Iulia au participat la ateliere de orientare în carieră organizate de Casa de Cultură a Studenților. A doua ediție a workshop-urilor a fost organizată cu sprijinul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în cadrul Anului European al Competențelor.
La cele două workshop-uri realizate săptămâna aceasta au participat circa 50 de elevi din patru licee albaiuliene:
- Liceul cu Program Sportiv
- Colegiul Național ”Horea, Cloșca și Crișan”
- Colegiul Tehnic ”Apulum”
- Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian”.
Tinerii și-au dorit să afle, într-o manieră practică, în ce profesii ar putea să-și desfășoare activitatea.
”Este al doilea an în care am organizat acest atelier și în mod cert vom continua acest demers. Ne-am întâlnit cu liceeni ambițioși și am constatat, cu bucurie, că sunt și realiști, pentru că într-un procent covârșitor țintele lor profesionale au fost confirmate”, a spus Gheorghe Berghian, director Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News