Connect with us
Publicitate

Actualitate

FOTO: Zilele oraşului Baia de Arieş. A fost inaugurat ştrandul modernizat din oraş. Programul evenimentului

Publicat

Baia de AriesÎn acest weekend, oraşul Baia de Arieş din Munţii Apuseni este în „straie de sărbătoare”. Sunt zilele oraşului, iar cu această ocazie, sâmbătă, a fost inaugurat oficial şi ştrandul modernizat cu fonduri europene, o investiţie de aproximativ 150.000 de euro.

Programul continuă duminică cu cântece şi dansuri populare, dar şi concert de muzică uşoară, degustare de produse culinare şi premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Evenimentul se încheie cu focuri de artificii.

Sărbătoarea oraşului a început sâmbătă, cu evenimentul de inaugurare a bazinului de înot. Este vorba despre finalizarea investiţiei de aproximativ 150.000 de euro, bani din fonduri europene şi bugetul local, prin care fostul ştrand, rămas în paragină din anii 90, a fost reabilitat şi modernizat.

zilele orasului baia de aries program 2015 Proiectul ,,Reabilitare bazin de înot (ştrand) – Baia de Arieş” a cuprins lucrări de reabilitare totală a locaţiei, racordarea la utilităţi, echipamente şi dotări specifice. Valoarea estimată a contractului, la momentul începerii licitaţiei, era de 634.965,03 lei fără TVA, respectiv 144.727,97 euro.

Astfel, din vara anului 2015, localnicii şi turiştii vor avea acces la o locaţie modernă, cu două piscine, şezlonguri, cabine de schimb, duşuri şi alte utilităţi. Revenim cu amănunte privind accesul, dar până atunci puteţi vedea în imagini cum arată complexul.

Citeşte şi FOTO: Locaţii de relaxare la PISCINE în judeţul Alba. Cât te costă o zi la ştrand, program de funcţionare şi servicii

În ceea ce priveşte Zilele Oraşului Baia de Arieş, duminică sărbătoarea continuă cu momente oficiale la Monumentul Eroilor, program de cântece şi dansuri populare cu ansamblul „Doina Arieşului”, expoziţie cu degustare de produse culinare tradiţionale, premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, a elevilor olimpici din oraş, spectacol folcloric cu artişti din zonă, concert de muzică uşoară cu Oana Radu şi Like Chocolate.

Festivităţile se încheie după ora 22.00, cu focuri de artificii (în foto ataşat, programul).

Sursa foto ştrand Baia de Arieş: Facebook

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate