Economie
FOTO: Ziua Naţională a Contabilului Român, sărbătorită de CECCAR Alba. Vezi Topul local al societăţilor membre ale asociaţiei
Vineri, de la ora 15.00, Filiala Alba a Corpului Experţilor Contabili si Contabililor Autorizaţi din România organizează la Alba Iulia manifestări cu ocazia sărbătoririi „Zilei Naţionale a Contabilului Român”. De asemenea, va fi prezentat Topul local al societaţilor membre CECCAR. Evenimentul se desfăşoară la Hotelul „Parc” din Alba Iulia.
Cea de-a VIII-a aniversare a profesiei contabile se desfăşoară sub egida „Drumuri prin memoria profesiei contabile”, ca omagiu adus celui care s-a dăruit nobilei profesii contabile şi formării mai multor generaţii de profesionişti contabili, membru fondator şi preşedinte al CECCAR, prof.univ.dr. Marin Toma, au transmis reprezentanţii CECCAR Alba.
Participă profesionişti contabili membri ai Corpului, specialişti din domeniul economic care îşi desfăşoară activitatea în cadrul societăţilor comerciale, unităţi deconcentrate, instituţii publice, cadre didactice din mediul universitar, studenţi, profesori şi elevi din colegiile cu profil economic, colegi din alte organizaţii profesionale, personalităţi din viaţa economică şi socială a judeţului.
Topul local al societaţilor membre CECCAR:
Locul I – premiu special: SC Asistenţa Cont SRL
Locul II: SC Trevit SRL
Locul III: SC Euro Contexpert SRL, SC Stefycont SRL
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News