Eveniment
FOTO: Zonă de agrement cu debarcader, pe malul râului Mureș, la Sântimbru. Cum va arăta
O nouă zonă de agrement va prinde în curând contur pe malul râului Mureș, la Sântimbru. Printr-o investiție de peste 630.000 de lei se va realiza un debarcader, trotuare, rampe și alei.
Primăria Sântimbru a lansat luni, 16 noiembrie, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o licitație pentru execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Amenajare zonă de agrement pe râul Mureș”.
Vezi și VIDEO Zona de agrement de pe malul râului Mureș. Cum arată debarcaderul de la Drâmbar, la o lună de la începerea lucrărilor
Valoarea totală estimată este de 631.558,45 de lei.
Proiectul propune amenajarea unei zone de agrement pe malul drept al Râului Mureş, în extravilanul localității Sântimbru.
Pe un teren în suprafață de 2.624 mp se vor amenaja alei pietonale (trotuare stradale, rampe pietonale, podeste, trepte amenajate cu buşteni din lemn), alei carosabile (drum şi rampe auto pentru lansarea ambarcaţiunilor) şi un debarcader.
Debarcaderul va avea o parte fixă, o parte mobilă şi o structură flotantă.
Partea fixă a debarcaderului constă în amenajarea unei platforme pentru accesul pietonal la ponton.
Partea mobilă este reprezentată de un pod mobil din aluminiu, care face legătura între platforma fixă şi cea flotantă.
Partea flotantă este reprezentată de montarea unei platforme flotante de agrement şi a unui ponton flotant pentru acostarea bărcilor.
De pontonul flotant se vor prinde trei jetele de acostare cu tacheţi. Platforma fixă de acces pietonal la ponton şi podul mobil vor avea montate balustrade metalice la înălţimea de 90 cm. Scurgerea apelor pluviale de pe suprafețele carosabile și cele pietonale amenajate în incintă se va face către spațiile verzi.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News