Actualitate
FOTO | Târgul de Paşte de la Aiud: Banii obţinuţi din vânzarea produselor vor fi folosiţi pentru dezvoltarea proiectelor Asociației Caritabile „Maria Agapia”

În organizarea Asociației Caritabile „Maria Agapia”, la Aiud a avut loc prima acțiune de strângere de fonduri organizată în acest an. Ca de fiecare dată în perioada premergătoarea a sărbătorilot pascale, târgul a avut loc la Aiud iar acum a juns la cea de a douăsprezecea ediție. Acesta are drept scop strângerea unor sume de bani menite susținerii poiectelor dezvoltatea de această asociație.
Potrivit declaraților făcute de Adriana Câmpean, președinta asociației „Maria Agapia”, în majoritatea lor lucrurile vândute sunt confecționate de către membrele asociației și copiii școlilor din municipiul Aiud.
„Este un târg ce a devenit tradițional, la fel ca și celelalte activități pe care asociația noastră le desfășoară. Lucrurile pe care le expunem spre vânzare sunt confecționate de membrele noastre și de copiii școlilor din Aiud, copii care, o parte dintre ei sunt chiar beneficiari ai programelor noastre. Fondurile pe care le colectăm în acest mod sunt menite să finanțeze unele acțiuni caritabile pe care le derulăm în acest an” ne-a declarat aceasta.

Adriana Câmpean ne-a mai informat că sumele strânse în acest mod vor fi folosite pentru premierea elevilor olimpici ai municipiului Aiud, premiere care se va face în cadru festiv pe data de 1 iunie, iar o altă parte din sume vor completa pachetele ce vor fi date drept cadou de Paște celor 15 familii nevoiașe pe care asociație le are în grijă. În plus de acestea, potrivit Adrianei Câmpean, doi copii suferinzi vor beneficia de suport medical și un tânăr elev va fi susținut în cursul acestui an școlar pentru a frecvanta și a se antrena la școala sportivă cu program de gimnastică din Deva.
Dorel Lazăr

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News