Actualitate
FPTR: Românii au cheltuit de Paște peste șapte milioane de euro. Care au fost cele mai căutate destinații turistice
Aproape 110.000 de români şi-au petrecut sărbătorile de Paşte în hotelurile şi pensiunile din ţară şi au cheltuit mai mult de 7 milioane de euro pe servicii turistice, potrivit datelor publicate luni de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Cele mai căutate destinaţii au fost Valea Prahovei, zona Bran-Moeciu, Bucovina şi Maramureş, turiştii români preferând pensiunile rurale, chiar dacă un număr mic a preferat city break-urile în ţară şi străinătate sau litoralul, potrivit News.ro.
Hotelurile şi pensiunile din zonele turistice româneşti au pus la dispoziţie 136.000 de locuri de Paşte, dintre care s-au vândut mai mult de 108.000, ceea ce reprezintă un grad de ocupare de 79%, potrivit patronatului.
Turiştii din acest an au plătit preţuri mai mari cu 2-5% faţă de acum doi ani. Pentru vacanţele petrecute în ţară, turiştii au cheltuit circa 33 milioane lei (peste 7 milioane euro), potrivit calculelor FPTR.
„Spre deosebire de anul trecut, când zilele libere acordate de angajatori cu ocazia sărbătorilor pascale au făcut „punte” cu 1 Mai, în acest an minivacanţa de Paşte a fost mai degrabă un weekend prelungit, de două-trei nopţi. Nu putem vorbi, aşadar, de o comparaţie a numărului de turişti ajunşi în cei doi ani în staţiuni, pentru că raportul este dezechilibrat”, arată patronatul.
Federaţia patronală menţionează că din ce în ce mai puţini turişti români au ales să călătorească în ţară prin agenţiile de turism, astfel că cei mai mulţi au rezervat direct la structura de cazare sau au folosit sisteme de rezervări online.
„Ca şi în anii trecuţi, pe locul întâi în topul preferinţele românilor s-au clasat pensiunile rurale. Paştele la ţară a fost cel mai solicitat, pentru că orăşenii, sătui de înstrăinarea provocată de urbanizarea excesivă, încearcă să se reîntoarcă la tradiţiile româneşti. Din cele 75.000 de locuri disponibile în pensiuni s-au vândut 65.000”, afirmă reprezentanţii patronatului.
Pe locul doi, după zona rurală, se afla staţiunile montane, cu cele de pe Valea Prahovei pe primele locuri ca atractivitate. Patronii din turism au pus la dispoziţie 30.000 de locuri în cadrul structurilor din zonele rurale, dintre care 22.000 au fost locuri vândute.
În staţiunile montane, tariful mediu pentru vacanţa de Paşte de anul acesta a fost de 340 de lei de persoană pentru o vacanţă de trei nopţi.
De asemenea, în staţiunile balneoclimatice au fost vândute 20.000 de locuri.
Pe litoral s-au vândut doar 900 de locuri, unde tariful mediu pentru un pachet de trei nopţi de cazare în cameră dublă standard, cu mic dejun inclus, a fost de la 500 lei de persoană.
Alte 400 de locuri s-au vândut în Delta Dunării.
De asemenea, cele mai căutate destinaţii externe de către familii au fost cele de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, urmate de cele din Grecia sau Tenerife.
sursa: digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News