Actualitate
Fumatul, interzis complet în instituţii publice. Iniţiativă legislativă în consultare publică. Cum motivează iniţiatorii propunerea
O iniţiativă legislativă depusă la Senat şi aflată în consultare publică prevede ca fumatul să fie interzis complet în spaţiile autorităţilor şi instituţiilor centrale şi locale. Iniţiatorii, un grup de senatori, susţin că din ce în ce mai multe ţări europene adoptă legi tot mai stricte referitoare la interzicerea fumatului.
Potrivit Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, aflată în prezent în vigoare, în spaţiile publice închise, fumatul este permis numai în camere special amenajate pentru fumat, cu respectarea unor condiţii obligatorii.
Astfel, camerele special amenajate pentru fumat trebuie să servească exclusiv fumatului, să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces în spaţiul public închis, să fie dotate cu sisteme de ventilaţie care să asigure eliminarea fumului de tutun şi să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare.
Legea menţionează că aceste camere trebuie să fie marcate, la loc vizibil, cu unul dintre următoarele indicatoare: „Cameră pentru fumat”, „Încăpere în care este permis fumatul” sau „Loc pentru fumat”, astfel încât orice persoană să poată fi avizată asupra faptului că numai în acel spaţiu se poate fuma.
Iniţiatorii arată, în expunerea de motive la proiect, că din ce în ce mai multe ţări europene adoptă legi tot mai stricte referitoare la interzicerea fumatului.
Ei dau ca exemplu faptul că în mai multe ţări membre UE, printre care Marea Britanie, Bulgaria, Irlanda, Letonia, Grecia, Spania şi Ungaria, fumatul este interzis în toate spaţiile publice închise, inclusiv în baruri, restaurante şi discoteci.
De asemenea, iniţiatorii precizează că în majoritatea ţărilor UE nu este permis fumatul, inclusiv în clădirile Parlamentului European, decizia fiind luată din mai 2004.
Iniţiativa legislativă urmează să fie dezbătută de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.
sursa: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News