Connect with us
Publicitate

Actualitate

Funcţionarii ANAF, scrisoare deschisă către parlamentari. Sindicat: Modificaţi legile în favoarea contribuabililor de bună-credinţă

Publicat

anaf Funcţionarii ANAF au adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Dacian Cioloş, prin care cer modificarea legilor, pentru a nu mai lăsa loc de interpretări. Aceştia susţin că, zilnic, funcţionarii care se ocupă de cazurile de executare silită sunt supuşi la jigniri şi, uneori, la violenţe fizice.

Scrisoare deschisă a Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP):

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici – SNFP critică lipsa asumării responsabilității oamenilor politici de prim rang, față de legile strâmbe și nedrepte pe care funcționarii publici din cadrul ANAF trebuie să le aplice. Ne surprinde să constatăm că se confundă aplicarea legii – bună sau rea, acceptată sau nu de contribuabili – cu calitatea actelor normative emise de Parlament și Guvern.

Stimate Domnule Președinte al României, stimate domnule Prim-Ministru, dacă doriți un stat de drept, modificați legile în favoarea contribuabililor de bună-credință și dați-ne posibilitatea, prin intermediul lor, să ne luptăm cu cei de rea-credință, protejați-ne prin statute speciale, în fața acestora, pentru a putea colecta mai eficient taxele și impozitele atât de necesare finanțării domeniilor de interes național, precum sănătătea și învățământului și, de ce nu, pentru a fi și noi, funcționarii publici, apreciați de comunitate.

Este ușor să vă ascundeți în spatele funcționarilor publici, dând vina pe ei atunci când un contribuabil precum un post de televiziune important, cu impact în conservarea sau știrbirea imaginii dumneavoastră, precum Antena 3, critică nedreptatea pe care o lege aprobată și promulgată de domniile voastre o creează, dar, mai greu este să spuneți că legea este proastă și că dumneavoastră, prin aparatul guvernamental, obligați funcționarii, în spatele cărora ieri v-ați ascuns, să o aplice.

Zilnic, funcționarii publici, angajați ai ANAF, în exercitarea atribuțiilor de executare silită se confruntă cu situații similare, sau poate chiar mai grave, generate de aplicarea legilor strâmbe, neprietenoase și greu de implementat. Injuriile, jignirile și uneori violența fizică sunt mereu prezente în activitatea curentă a funcționarilor publici cu atribuții în impunerea autorității de stat.

Stimați și distinși domni, promovați și promulgați acte normative coerente, care să ducă atât la întărirea statului de drept, cât și la creșterea încrederii cetățenilor în instituțiile publice.”

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate