ABRUD
Furt de cablu din cupru dintr-un depozit Cupru Min SA Abrud. Poliția și procurorii anchetează cazul. Precizările companiei
O cantitate însemnată de cablu din cupru a fost furată dintr-un depozit ce aparține Cupru Min SA Abrud. Poliția anchetează cazul, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni.
Compania a făcut precizări despre acest caz.
”Cupru Min reconfirmă existența unei investigații a autorităților abilitate din județul Alba, în urma sezizării privind sustragerea unei cantități apreciabile de cablu de cupru, dintr-un depozit al companiei, de către persoane necunoscute.
Comunicarea de date despre dosarul penal deschis în acest caz este prematură întrucât cercetările sunt la început. Orice informații interpretate eronat sau zvonuri vehiculate ar putea dăuna bunului mers al anchetei.
Cupru Min va exprima un punct de vedere de îndată ce circumstanțele investigației o vor permite”, a comunicat compania.
Potrivit unor surse Alba24, este vorba despre 400 de metri de cablu din cupru. Furtul a fost semnalat poliției în 20 septembrie.
Cercetările se desfășoară în cadrul unui dosar penal pentru furt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.