Connect with us
Advertisement

Eveniment

Gabriel Pleșa, noul primar din Alba Iulia și-a depus dosarul de validare la Judecătorie. Zeci de dosare, la instanțele din Alba

plesa

Publicat

Pe rolul instanțelor de judecată au început să fie înregistrate dosare cu obiectul: validare primar, ceea ce ne anunță că mai este puțin până la schimbarea pe care mulți cetățeni din județul Alba și-au dorit să o facă.

Noul primar al municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a înregistrat dosarul de validare la Judecătoria Alba Iulia în data de 30 septembrie.

Mai multe localități din județ au început deja să își depună dosarele la instanțe pentru validarea primarilor aleși și a Consiliului Local.

Cum se validează primarul declarat ales

Potrivit legii, mandatul primarului declarat ales este validat în termen de 20 de zile de la data desfășurării alegerilor de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri, în procedură necontencioasă.

Validarea se realizează la judecătorie, după depunerea raportului detaliat al veniturilor și cheltuielilor electorale, potrivit legii privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, prin încheiere pronunțată în camera de consiliu, fără a fi aplicabilă procedura de regularizare a cererii.

Cum se poate invalida alegerea unui primar

Invalidarea alegerii primarului se poate pronunța în cazul în care se constată, potrivit legii privind alegerea autorităților administrației publice locale, încălcarea condițiilor de eligibilitate sau dacă alegerea acestuia s-a făcut prin fraudă electorală.

Încheierea judecătoriei privind validarea sau, după caz, invalidarea alegerii primarului se comunică de îndată prefectului și secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ- teritoriale, care are obligația aducerii la cunoștință publică prin afișarea acesteia la sediul unității/subdiviziunii administrativ- teritoriale, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare.

În termen de 2 zile de la aducerea la cunoștință publică, cei interesați pot formula apel împotriva încheierii judecătoriei de validare sau invalidare a alegerii primarului la tribunal.

Apelul se soluționează de tribunal în termen de 5 zile de la sesizare, hotărârea fiind definitivă.

Hotărârea se comunică de îndată prefectului, secretarului general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale, primarului declarat ales și se aduce la cunoștință publică.

Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se prezintă în prima ședință privind ceremonia de constituire sau, după caz, într-o ședință extraordinară a consiliului local. În caz de invalidare a alegerii primarului, trebuie organizate noi alegeri. Guvernul, la propunerea autorităților cu atribuții în organizarea alegerilor locale, pe baza solicitării prefectului, stabilește data alegerilor.

Acestea se organizează în termen de maximum 90 de zile de la data invalidării sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, în condițiile legii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    sâmbătă, 03.10.2020 at 12:44

    Bravo PLesa,nu uita cu ce ai promis.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement