Eveniment
Gavrilă Bîrluţ, cel mai vârstnic veteran de război din Alba, omagiat la 104 ani
Cel mai vârstnic veteran de război din judeţul Alba, Gavrilă Bîrluţ, a împlinit marţi 104 ani, prilej cu care a fost vizitat de prefectul Nicolae Albu şi de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Ion Dumitrel.
„Prefectul Nicolae Albu i-a înmânat astăzi domnului Gavrilă Bîrluţ, din comuna Galda de Jos, cu prilejul aniversării vârstei de 104 ani, o diplomă de onoare, în semn de aleasă preţuire şi recunoştinţă pentru contribuţia sa la luptele purtate de Armata Română în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”, potrivit unei postări de pe pagina de Facebook a Instituţiei Prefectului judeţul Alba.
Tot o diplomă i-a înmânat, în semn de „aleasă preţuire şi recunoştinţă”, şi preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel.
”În semn de aleasă preţuire şi recunoştinţă pentru întreaga sa viaţă trăită în aceeaşi comunitate, cu respectarea valorilor şi tradiţiilor româneşti, preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, i-a înmânat astăzi domnului Gavrilă Bîrluţ din Galda de Jos, la împlinirea venerabilei vârste de 104 ani, o diplomă de onoare.
Un moment emoţionant şi onorant pentru toţi cei prezenţi şi, cu siguranţă, un prilej de bucurie pentru cel mai vârstnic veteran din judeţul Alba”, au scris reprezentații Consiliului Județean Alba pe Facebook.
Născut în 6 aprilie 1917 într-un sat din Munţii Apuseni, Gavrilă Bîrluţ este văduv din anii ’70 şi nu are copii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News