Connect with us
Publicitate

Actualitate

Gazetarul Eminescu acum 150 de ani: Partidele politice românești, organizate pe principiile Mafiei și Camorei

eminescu

Publicat

Puțină lume știe despre Eminescu mai mult decât clișeele învățate la școală, din comentariile ”dictate” de profesorii de limba română. ”Poet nepereche”, ”luceafărul poeziei românești”, ”geniul absolut”, ”plopii fără soț”… tușe ale unui portret rudimentar.

Citește și 15 ianuarie 2021: 171 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. „Luceafărul”, cel mai lung poem de dragoste

Pentru că Mihai Eminescu este un scriitor mai mult citat decât citit, alba24 vă propune un fragment din scrierile sale gazetărești, o latură mai puțin cunoscută a operei sale. Ar fi (și acesta) un clișeu să ne mărginim a spune că Eminescu este actual și astăzi, în 2020.

Mai degrabă am putea spune că, din păcate, sistemul politic românesc a rămas, din punct de vedere al nivelului moral tulbure de acum 150 de ani. S-au schimbat actorii, dar decorul și piesa, e aceeași.

„De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice. Dacă în timpul când ni se promitea domnia virtuţii, cineva ar fi prezis ceea ce are să se întâmple peste câţiva ani, desigur ar fi fost declarat proroc mincinos.

Să fi zis cineva că cei ce promiteau economii vor spori bugetul cheltuielilor cu 40%; că cei ce combat funcţionarismul vor spori numărul posturilor cu sutele; că cei ce sunt pentru independenţa alegătorilor vor face pe funcţionar să atârne atât de mult de autorităţile supreme încât aceste mii de oameni să voteze conform comandei din Bucuresti; că se vor da 17 milioane pe drumul de fier Cernavodă-Chiustenge (Constanţa n.r.), care nu face nici cinci, si că patru milioane din preţul de cumpărătură se va împărţi între membrii Adunărilor; că se va constata cumcă o seamă de judecători si de administratori în România sunt tovarăsi de câstig ca bandiţii de codru.

Dacă cineva ar fi prezis toate acestea lumea ar fi râs de dânsul și totuși nu numai acestea, ci multe altele s-au întâmplat și se întâmplă zilnic, fără ca opiniunea publică să se mai poată irita măcar.

Citește și Amintirile lui Eminescu despre Şcolile Blajului:„Îmi plăcea măgărarul de la Seminar, spunea poveşti minunate“

Nu există alt izvor de avuție decât munca, fie actuală, fie capitalizată, sau sustragerea, furtul. Când vedem milionari făcând avere fără muncă si fără capital nu mai e îndoială că ceea ce au ei, a pierdut cineva.

Mita e-n stare să pătrunză orișiunde în ţara aceasta, pentru mită capetele cele mai de sus ale administraţiei vând sângele si averea unei generaţii. Oameni care au comis crime grave se plimbă pe strade, ocupă funcţiuni înalte, în loc de a-și petrece viaţa la pușcărie.

Funcţiunile publice sunt, adesea, în mâinile unor oameni stricaţi, loviţi de sentințe judecătorești. Acei ce compun grosul acestei armate de flibustieri politici sunt bugetofagii, gheșeftarii de toată mâna, care, în schimbul foloaselor lor individuale, dau conducătorilor lor o supunere mai mult decât oarbă.
Justiţia, subordonată politicii, a devenit o ficţiune.
Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cât se poate de scandaloasă, care se denunţă. Acest om este menţinut în funcţie, dirijază însusi cercetările făcute contra sa; partidul ţine morţiș a-l reabilita, alegându-l în Senat.

Partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor si trec, totusi, drept reprezentanţi ai voinţei legale si sincere a ţării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia și Camorra, care miroase de departe a pușcărie.”

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate